COABITÁ, coabitez, vb. I. Intranz. (Jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeași casă) cu cineva; a conviețui. [Pr.: -co-a-] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A COABITÁ ~éz intranz. A locui împreună; a conviețui; a conlocui. [Sil. co-a-] /<lat. cohabitare, fr. cohabiter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁ vb. I. intr. (Despre un bărbat și o femeie) A locui împreună, în aceeași casă; a conviețui. [Pron. co-a-, p.i. -tez, coabít. / cf. lat. cohabitare, fr. cohabiter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁ vt. intr. 1. a conviețui. 2. (despre specii diferite) a popula același habitat. (< fr. cohabiter, lat. cohabitare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁ vb. (JUR.) a conviețui, a trăi, a viețui. (Au ~ doi ani ca soț și soție.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coabitá vb. (sil. co-a-), ind. prez. 1 sg. coabitéz, 3 sg. și pl. coabiteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*coabitéz (oa 2 silabe), v. intr. (lat. cohábito, -áre). Locuĭesc împreună, maĭ ales vorbind de soț și soție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink