2 intrări
33 de definiții
din care- explicative (19)
- morfologice (7)
- relaționale (6)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CLĂNȚĂNIT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
CLĂNȚĂNIT s. n. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură. – V. clănțăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
clănțănit sn [At: DA / Pl: ~uri / E: clănțăni] 1-8 Clănțănire (1-8).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT s. n. Clănțănire, clănțăneală. Aud pe neașteptate clănțănitul unei mitraliere dușmane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156,5/2. Și brusc mitraliere s-au pornit. Un clănțănit uscat de oase seci, Strident și alarmant, Sfîșie noaptea către stele. CAMIL PETRESCU, V. 45.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT n. Zgomot produs de ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. /v. a clănțăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțănit n. lucrarea de a clănțăni și efectul ei.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clănțăn. – Var.: (pop.) clențăni, clențeni vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLENȚĂNI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLENȚĂNI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțăit sn vz clănțănit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțăni [At: NEGRUZZI, S. I, 295 / V: clen~, clențeni / Pzi: ~nesc / E: clanț + -ăni] 1 vi (D. dinți) A se ciocni ritmic (de frig sau frică). 2 vi (D. fălcile animalelor) A se ciocni cu zgomot. 3 vi A produce un zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 vi A apăsa repetat și zgomotos clanța ușii. 5 vi (Fig; dep) A flecări. 6 vir (Fig) A împunge cu vorba. 7 vr A se certa. 8 vi (Rar; d. căței) A lătra.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clențăni v vz clănțăni
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clențeni v vz clănțăni
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Var.: (pop.) clențăni, clențeni vb. IV.] – Clanț + suf. -ăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNȚĂI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni sau animale, de obicei întărit prin «din dinți» sau urmat de determinări cauzale) A-și ciocni dinții în mod ritmic (de frig, de frică etc.). Se sculară toate dihoniile și unde începură să răgească și să clănțănească din dinți, de te apuca fiorile morții de frică. POPESCU, B. II 22. A-nceput să tremure, clănțănind ca-n toiul frigurilor. CARAGIALE, O. III 47. Au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămeșa de pe dînșii. CREANGĂ, P. 254. ◊ (Cu inversarea construcției) Dinții îi clănțăneau de frig. BART, E. 238. Cluceru ținea porunca domnească în mînă și dinții îi clănțăneau în gură. GHICA, S. A. 52. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Un gust de pine cazonă, acră, îi umplu gura, clănțăni dinții în gol, oftă urmărind mai departe, cu gîndul, armata aceea fumurie. CAMILAR, N. II 140. 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. A clănțăni din clește. ▭ (în forma clențăni) Marcu... purcedea, Din oțele clențănind Și din gură chiuind. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ (Cu inversarea construcției) Gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. CARAGIALE, O. I 291. ♦ A mișca repetat, cu zgomot, clanța ușii. Nanina... clănțăni și strigă și mai tare: deschideți! D. ZAMFIRESCU, la TDRG. 3. Fig. A vorbi mereu, a flecări. (în forma clențeni) Nu mai clențeni... și ieși afară! ALECSANDRI, T. I 32. ♦ Refl. reciproc. A se certa, a se sfădi. Spune-i așa papistașului, că noi n-avem știință midtă, dar slujba ne-o facem; și că nu vreau să mă clănțănesc cu el. SADOVEANU, Z. C. 48. O luam razna prin sat și mă bucuram nespus cînd vedeam pe Moș Vîrlan clănțănindu-se cu răzeșii de pe la noi, de altfel cu toții guri foarte agere. SADOVEANU, O. A. II 104. – Prez. ind. și; clănțăn (DUMITRIU, N. 72). – Variante: clanțăi (NEGRUZZI, S. I 152), clențăni, clențeni vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A CLĂNȚĂNI ~esc intranz. 1) (despre dinți) A se ciocni repetat și cu zgomot unul de altul (de frig, de frică etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticlă) A produce un clănțănit; a face „clanț-clanț”. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a clămpăni; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clanț + suf. ~ăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE CLĂNȚĂNI mă ~esc intranz. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /clanț + suf. ~ăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțănì v. a lovi taie și des clanța ușii: l. a toca dinții în gură de frig; 2. fig. a flecări într’una; 3. a lătra ca cățeii cei mici. [Onomatopee].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțănésc v. intr. (rut. kláncati, a. î.; sîrb. klancati, a osteni. V. clanț). Se zice despre lucrurile care fac clanț, ca bucățile de metal, dințiĭ ș. a.: foarfecele clănțănește în mîna bărbieruluĭ, dințiĭ clănțănesc de frig. Fig. Iron. Vorbesc mult și în deșert, clămpănesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
clănțănit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clănțănit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clănțănit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
!clănțăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clănțăn/clănțănesc, 3 sg. clănțăne/clănțănește, imperf. 1 clănțăneam; conj. prez. 1 sg. să clănțăn/să clănțănesc, 3 să clănțăne/să clănțănească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!clănțăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clănțănesc/ clănțăn, imperf. 3 sg. clănțănea; conj. prez. 3 să clănțănească/să clănțăne
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clănțăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțănesc, imperf. 3 sg. clănțănea; conj. prez. 3 sg. și pl. clănțănească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțăni vb., ind. prez. pers. 1 sg. clănțănesc / clănțăn
- sursa: DMLR (1981)
- adăugată de gall
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CLĂNȚĂNIT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dârdâială, dârdâit. (~ al dinților.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNIT s. clănțăneală, clănțănire, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ al dinților.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂNȚĂNI vb. v. ciondăni, ciorovăi, flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNI vb. a dârdâi. (Îi ~ dinții.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNI vb. a dîrdîi. (Îi ~ dinții.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
clănțăni vb. v. CIONDĂNI. CIOROVĂI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
clănțăni, clănțănesc v. i. v. clămpăni (1.)
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (V334) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V401) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V334) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (V334) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
clănțănitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clănțăneală clănțănire clănțănitură
- Aud pe neașteptate clănțănitul unei mitraliere dușmane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156,5/2. DLRLC
- Și brusc mitraliere s-au pornit. Un clănțănit uscat de oase seci, Strident și alarmant, Sfîșie noaptea către stele. CAMIL PETRESCU, V. 45. DLRLC
-
etimologie:
- clănțăni DEX '09 DEX '98
clănțăni, clănțăn / clănțăni, clănțănescverb
- 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Se sculară toate dihoniile și unde începură să răgească și să clănțănească din dinți, de te apuca fiorile morții de frică. POPESCU, B. II 22. DLRLC
- A-nceput să tremure, clănțănind ca-n toiul frigurilor. CARAGIALE, O. III 47. DLRLC
- Au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămeșa de pe dînșii. CREANGĂ, P. 254. DLRLC
- Dinții îi clănțăneau de frig. BART, E. 238. DLRLC
- Cluceru ținea porunca domnească în mînă și dinții îi clănțăneau în gură. GHICA, S. A. 52. DLRLC
- Un gust de pîne cazonă, acră, îi umplu gura, clănțăni dinții în gol, oftă urmărind mai departe, cu gîndul, armata aceea fumurie. CAMILAR, N. II 140. DLRLC
-
- 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A clănțăni din clește. DLRLC
- Marcu... purcedea, Din oțele clențănind Și din gură chiuind. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
- Gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. CARAGIALE, O. I 291. DLRLC
- 2.1. A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nanina... clănțăni și strigă și mai tare: deschideți! D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
-
-
-
- Nu mai clențeni... și ieși afară! ALECSANDRI, T. I 32. DLRLC
-
- Spune-i așa papistașului, că noi n-avem știință multă, dar slujba ne-o facem; și că nu vreau să mă clănțănesc cu el. SADOVEANU, Z. C. 48. DLRLC
- O luam razna prin sat și mă bucuram nespus cînd vedeam pe Moș Vîrlan clănțănindu-se cu răzeșii de pe la noi, de altfel cu toții guri foarte agere. SADOVEANU, O. A. II 104. DLRLC
-
-
etimologie:
- Clanț + sufix -ăni. DEX '09 DEX '98