2 intrări
21 de definiții
din care- explicative (15)
- morfologice (6)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CLĂNCĂIT s. n. (Pop.) Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
clăncăit sn [At: BĂLCESCU, M. V. 369/5 / V: ~ngăit / Pl: ~uri / E: clăncăi] Clăncăire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂIT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. – V. clăncăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNCĂIT s. n. Acțiunea de a clăncăi și zgomotul produs de obiectele care clăncăiesc; clancăt. Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂIT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clăncăi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clăncăit (clăngăit) n. sunet de clopoței și sgomotul armelor ce se întreciocnesc: clăngăitul paloșelor BĂLC.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
clăncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăi / Pzi: ~esc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clăngăi vi vz clăncăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clăngăit sn vz clăncăit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNCĂI, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A CLĂNCĂI pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clăngăì v. V. clăncăì.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
clăncăit (pop.) s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clăncăit (pop.) s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clăncăit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 pl. clăncăiau; conj. prez. 3 să clăncăie
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia; conj. prez. 3 să clăncăie
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clăncăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (V343) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
clăncăitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clancăt
- Clăncăitul paloșelor, strigările luptătorilor, fumul prafului... răspîndeau... spaima morții. BĂLCESCU, O. II 244. DLRLC
-
etimologie:
- clăncăi DEX '09 DEX '98
clăncăiverb
- 1. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
- Clanc + sufix -ăi. DEX '09 DEX '98