2 definiții pentru «cluster»   declinări

CLUSTER CLÁS-TĂR/ s. n. (mus.) efect sonor prin suprapunerea mai multor tonuri și semitonuri sau numai semitonuri. (< engl. cluster)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cluster (cuv. engl. ['klastər], „ciorchine”, formă eliptică de la tone-c.), complex de sunete concomitente ce reunește secunde* într-o dispunere strânsă, adesea sub forma scării. Primul care a utilizat c. sistematic în compoziție și a încercat fundamentarea teoretică a fost H. Cowel (între 1919 și 1930). Pentru Cowel, c. este, în mod cu totul arbitrar, un produs al armonicelor* superioare dar, în mod sigur, un derivat din glissando*-ul obținut pe clapele (1) albe și negre ale pianului (sens în care vedea și Boulez, în 1963, înrudirea dintre c., vertical și glissando-ul oblic). C. apare în acest sens în următoarele trei variante, care fiecare presupune, după Cowel, un ton de bază. Mai mult decât acest ton de bază, caracteristică definitorie a c. este întinderea sa (asupra căreia a insistat Kagel, 1959). Există în consecință c. staționare, cu întindere constantă, și c. mobile, cu întindere variabilă. Ridicat la principiu de compoziție în creația lui Ligeti, c. cunoaște o sumă de procedee de diversificare privind mai ales densitatea umplerii ambitusului (1) prin diverse trepte* diatonice* sau cromatice*, prin mișcări interioare. Cercetătorii români (Rațiu, Pașcanu) consideră că verticalizarea structurilor modale, aglomerarea elementelor melodice pot da naștere unor c. fie diatonice, fie parțial- sau total- cromatice.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink