10 definiții pentru „clucer”   declinări

CLUCÉR, cluceri, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții domnești. – Din sl. kliučari.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLUCÉR, cluceri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. – Din sl. kliučari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

clucér s. m., pl. clucéri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CLUCÉR ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Boier care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești. /<sl. kljuțaru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clucér s. m., pl. clucéri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clucér (clucéri), s. m. – În vechea organizare, dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești; era în același timp intendent general al armatei și membru al sfatului sau divanului. Începînd din 1738, titlul său a fost numai onorific. – Clucer de arie, intendent care aproviziona cu nutreț. – Clucer de pivniță, intendent care asigura rezervele de băutură ale armatei. – Clucer de jigniță, intendent care asigura rezervele de hrană ale armatei. – Var. (înv.) cliuc(e)ar. Sl. ključarĭ (Mikoosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf. cliuci. Este dublet de la colcer, s. m. (Trans., persoană care, la nunțile populare, se ocupă cu aprovizionarea cu alimente și băuturi), din același cuvînt sl., dar prin intermediul pronunțării mag. kolcsar (Drăganu, Dacor., V, 364-6; DAR). – Der. clucereasă, s. f. (soția clucerului); clucerie, s. f. (ocupație de clucer); colceri, vb. (a găti mîncarea la cazan); colceriță, s. f. (femei care prepară mîncarea la cazan). Din rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer, Neugr. St., II, 75). Nu este clară proveniența din țig. sp. clichi „cheie” (Besses 51), care pare mai curînd der. din bg. ključ „cheie.”
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

clucer m. odinioară 1. Marele clucer care supraveghea cămările Curții și cumpăra proviziunile trebuincioase bucătăriei domnești; 2. rang de boierie. [Slav. KLĬUČARĬ (din KLUČĬ, cheie)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

clucér m. (vsl. klĭučárŭ, intendent, d. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe; rus. klĭucárĭ, intendent, ung. kulcs, cheĭe, kulcsár, intendent). Vechĭ. Intendent. Un rang de boĭerie (între medelnicer și serdar). Clucer de arie, intendentu care îngrijea de nutreț. Clucer de pivniță, care îngrijea de băuturĭ. Mare clucer, intendentu general (mare ispravnic) al cămărilor domnuluĭ și al armateĭ. – Și culcer (rămas ca nume de familie). V. sluger și chelar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Văcarescu m. ilustră familie română care a dat Munteniei o pleiadă de poeți: 1. (Banul Ienăchițâ), fruntașul învățaților români din sec. XVIII, autorul primei Gramatici române (1787) și a unei Istorii a împăraților otomani (1740-1799); 2. (Clucerul Alecu), fiul celui precedent, exilat din țară și mort în temnițele Turciei către 1795; 3. (Logofătul Nicolaie), al doilea fiu al lui Ienăchiță (mort 1830); 4. (Logofătul Iancu), fiul lui Alecu, inaugurează poezia română modernă (1786-1863).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink