opțiuni
  • info
2 intrări
15 definiții

Explicative DEX

CLORURARE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

CLORURARE s. f. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. – V. clorura.

clorurare sf [At: LTR / Pl: ~rări / E: clorură] 1 Combinare cu clorul Si: clorurație (1). 2 Transfomare a unei substanțe în clorură Si: clorurație (2). 3 Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atimi de clor în molecula unui compus organic. 4 (Tex) Tratare a lânii cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți Si: clorurație (3).

CLORURARE s.f. Acțiunea de a clorura și rezultatul ei; clorurație. [< clorura].

CLORURA, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

CLORURA, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

clorura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: fr chlorurer] 1 A combina cu clorul. 2 A transforma o substanță în clorură. 3 (Fex) A trata lâna cu clor pentru a căpăta luciu și afinitate la coloranți.

CLORURA vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lîna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].

CLORURA vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)

A CLORURA ~ez tranz. (molecule ale unor compuși organici) A trata cu atomi de clor. /<fr. chlorurer

Ortografice DOOM

clorurare s. f., g.-d. art. clorurării

clorurare s. f., g.-d. art. clorurării

clorurare s. f., g.-d. art. clorurării

clorura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clorurez, 3 clorurează; conj. prez. 1 sg. să clorurez, 3 să clorureze

clorura (a ~) vb., ind. prez. 3 clorurează

clorura vb., ind. prez. 1 sg. clorurez, 3 sg. și pl. clorurează

Sinonime

CLORURARE s. (CHIM.) clorurație.

Intrare: clorurare
clorurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clorurare
  • clorurarea
plural
  • clorurări
  • clorurările
genitiv-dativ singular
  • clorurări
  • clorurării
plural
  • clorurări
  • clorurărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: clorura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clorura
  • clorurare
  • clorurat
  • cloruratu‑
  • clorurând
  • clorurându‑
 singular plural
  • clorurează
  • clorurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clorurez
 (să)
  • clorurez
  • cloruram
  • clorurai
  • clorurasem
a II-a (tu)
  • clorurezi
 (să)
  • clorurezi
  • clorurai
  • clorurași
  • cloruraseși
a III-a (el, ea)
  • clorurează
 (să)
  • clorureze
  • clorura
  • clorură
  • clorurase
plural I (noi)
  • clorurăm
 (să)
  • clorurăm
  • cloruram
  • clorurarăm
  • cloruraserăm
  • clorurasem
a II-a (voi)
  • clorurați
 (să)
  • clorurați
  • clorurați
  • clorurarăți
  • cloruraserăți
  • cloruraseți
a III-a (ei, ele)
  • clorurează
 (să)
  • clorureze
  • clorurau
  • clorurară
  • cloruraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clorurare, clorurărisubstantiv feminin

  • 1. Reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: clorurație
etimologie:
  • vezi clorura DEX '09 DEX '98 DN

clorura, clorurezverb

  • 1. A efectua o clorurare. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. A trata cu clor unele substanțe organice. DN
    • 1.2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.