CLORIT, cloriți, s. m. Mineral de culoare verde, constituit din silicat natural hidratat de magneziu și fier, aluminiu, nichel, crom. – Din fr. chlorite.

clorit sm [At: LTR / Pl: ~iți / E: fr chlorite] Silicat natural hidratat de magneziu și fier, de culoare verde.

CLORIT, cloriți, s. m. Silicat natural hidratat de magneziu și fier, de culoare verde. – Din fr. chlorite.

CLORIT s.m. Silicat natural hidratat de magneziu și fier, de culoare verde. [< fr. chlorite].

CLORIT s. m. 1. sare a acidului cloros. 2. silicat natural hidrat de magneziu și fier, verde. (< fr. chlorite)

*clorít n., pl. e, și m. (d. clor). Chim. Sare rezultată din acidu cloros combinat c’o bază.

clorit s. m., pl. cloriți

clorit s. m., pl. cloriți

clorit s. m., pl. cloriți

CLORÍTE (< fr. {i}; {s} gr. kloros „verde”) s. f. pl. Grup de minerale, cu proprietăți asemănătoare cu ale micelor, de culoare verde, constituite din silicați de magneziu, fier, aluminiu, nichel, crom. Se formează hidrotermal, prin metamorfozarea rocilor care conțin silicați feriferi și alumomagnezieni.