CLORAMINĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. – Din fr. chloramine.

CLORAMINĂ, cloramine, s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și antiseptice. – Din fr. chloramine.

CLORAMINĂ s.f. Substanță netoxică, care se prezintă sub formă de pudră albă cristalină, solubilă în apă, folosită ca bactericid, oxidant și dezodorizant. [< fr. chloramine].

CLORAMINĂ s. f. substanță netoxică, pudră albă cristalină, solubilă în apă, dezinfectant și dezodorizant. (< fr. chloramine)

cloramină (desp. clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloraminei

!cloramină (clo-ra-/clor-a-) s. f., g.-d. art. cloraminei

cloramină s. f. (sil. mf. clor-), g.-d. art. cloraminei; pl. cloramine

CLORAMÍNĂ (< fr. {i}) s. f. Compus organic obținut prin clorurarea la atomul de azot a aminelor, amidelor, sulfonamidelor, imidelor și iminelor; are proprietăți oxidante și un puternic efect antiseptic. Ex.: cloramina T (p-toluen-clorsulfonamida sodată), utilizată ca dezinfectant pentru răni și pentru apa de băut.