11 definiții pentru clopotar

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLOPOTAR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.

CLOPOTAR, clopotari, s. m. 1. Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor (1). – Clopot + suf. -ar.

clopotar sm [At: (a. 1707) IORGA, B.R. 70 / Pl: ~i / E: clopot + -ar] 1 (Înv) Fabricant de clopote (1). 2 (Rar) Vânzător de clopote. 3 Persoană care trage clopotele (1) la biserică. 4 (Îvp) Animal din fruntea tunnei, hergheliei etc. cu talangă la gât. 5 (Fig) Flecar. 6 (Îvr; fig) Persoană care încearcă să obțină ceva prin lingușire.

CLOPOTAR, clopotari, s. m. Persoană care trage clopotele la o biserică. Ciubuc clopotarul de la mănăstirea Neamțului... făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și zicea Clopotarul. CREANGĂ, P. 106. Plătește la clopotari, Să tragă clopote mari. SEVASTOS, C. 70.

CLOPOTAR ~i m. Persoană care trage clopotele. /clopot + suf. ~ar

clopotar m. 1. turnător de clopote; 2. cel ce toacă și trage clopotele; 3. berbecele dinaintea turmei cu clopotul de gât.

clopotár m. Cel care trage clopotele. Cel care fabrică saŭ vinde clopote. Cel care face curte (lingușește). Animalu care merge cu clopotu orĭ cu talanga înaintea turmeĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clopotar s. m., pl. clopotari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLOPOTAR s. (prin Transilv.) sfăt. (~ la biserică.)

CLOPOTAR s. (prin Transilv.) sfăt. (~ la biserică.)

Intrare: clopotar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clopotar
  • clopotarul
  • clopotaru‑
plural
  • clopotari
  • clopotarii
genitiv-dativ singular
  • clopotar
  • clopotarului
plural
  • clopotari
  • clopotarilor
vocativ singular
  • clopotarule
  • clopotare
plural
  • clopotarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clopotar, clopotarisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care trage clopotele la biserică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: sfăt
    • format_quote Ciubuc clopotarul de la mănăstirea Neamțului... făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și zicea Clopotarul. CREANGĂ, P. 106. DLRLC
    • format_quote Plătește la clopotari, Să tragă clopote mari. SEVASTOS, C. 70. DLRLC
  • 2. Persoană specializată în fabricarea clopotelor. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Clopot + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.