CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
hai
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLÓPOT ~e n. 1) Instrument de percuție, de obicei din bronz, în formă de pară, cu o limbă mobilă care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea formă având întrebuințări tehnice diverse. ◊ ~ scufundător cameră de lucru alimentată cu aer comprimat și folosită la lucrările subacvatice. /<sl. klopotu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLÓPOT s. 1. (Olt., Transilv. și Ban.) harâng, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (prin Ban.) zvon. (~ al unei biserici.) 2. v. talangă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clópot (clópote), s. n. – 1. Obiect metalic în formă de pară prevăzut cu o limbă mobilă care produce sunete caracteristice. – 2. Bătaie de clopot, dangăt. – 3. Clopoței, talangă. – 4. În expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbița; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotŭ „zgomot”, de la klepati „a bate, a trage”, cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „clopot” nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot „clopot”, sb. klepet „sunet de talangă”, sb. klepetuša „talangă”. Der. clopoțel, s. m. (talangă; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s. m. (persoană care trage clopotele la biserică; persoană care sună din clopoțel; berbec blînd; indiscret); clopotărie, s. f. (atelierul clopotarului); clopoți (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbița); clopotniță, s. f. (turn de biserică în care sînt instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar „miel blînd”.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clópot s. n., pl. clópote
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clópot n., pl. e și pop. cloapete (bg. klopot, clopoțel; vsl. klopotŭ, clămpăneală de toacă, klopotati a clămpăni, a răsuna, klepati, a izbi; sîrb. klop[ot]ati, klep[et]ati, a clămpăni, a hui, klepet, talangă; rus. klepálo, toacă, ceh. klopot, clocotire, grabă, întristare. Cp. și cu clampă, clucsă, clocot, pleosc, fleoncănesc, cu fr. cloche și germ. glocke, clopot, cu engl. clock, ceasornic, și cu rom. șchĭop. V. și cloșcă. Cp. cu zvon). Instrument de alamă ca un vas de care atîrnă o limbă care-l face să sune izbindu-l. Capac de sticlă în formă de clopot. Sunet de clopot: aud un clopot. Clopot de cufundat, mare clopot în care se bagă un om care, cufundîndu-se cu acest clopot în apă, poate sta acolo cît-va timp. A trage clopotele, a trage clopotele uneĭ bisericĭ în semn de onoare pentru cineva (de ex., la sosirea unuĭ episcop). Fig. A face curte, a linguși. V. harang, talangă; gong.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLOPOTUL-CÁPREI s. v. clopoței.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clopote (~ tubulare) (it. campagne [tubolari]; engl. [tubular] chimes, [tubular] bells; fr. cloches [à tubes]; germ. Röhrengloken). Ca instrument muzical, c. au fost utilizate prima oară în muzica de operă*, în sec. 19, la Opera Mare din Paris, apoi la Opera din Dresda. Au fost introduse apoi și în muzica simf. de către compozitorii romantici. Pentru orch. simf. forma c. s-a modificat, construindu-se tuburi de oțel, fixate, în ordine cromatică*, pe o ramă* de metal. Sunetele se obțin prin lovirea părții superioare a tuburilor, cu un ciocan. Se folosesc trei feluri de ciocane: din lemn, pentru sunete dure; învelite cu piele, pentru sunete mai puțin dure; din cauciuc, pentru sunete catifelate.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clópot, clopote s. n. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut cu o limbă mobilă în interior, care, lovindu-se de pereții lui, produse sunete caracteristice. ♦ Sunet de clopot. ◊ Clopot de biserică = clopot așezat în turnul sau turla bisericii ori în clopotniță, care, când se trage, cheamă pe credincioși la liturghie, la înmormântări ș.a. – Din sl. klopotŭ.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a trage (cuiva) clopote expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a trage clopotele (cuiva) expr. 1. a răspândi o știre. 2. (d. bărbați) a face curte unei femei.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
zeamă de clopot expr. (pop.) moartea.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink