CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

clonc¹ [At: PANN, P.V. I, 4/9 / V: cloc i, (1) clonca i / E: fo] 1 i (Dore) Cuvânt care imită strigătul unor păsări, mai ales al cloștii. 2 sn Instrument auxiliar de pescuit cu care se produc, în apă, sunete ce atrag peștii spre undiță sau năvod.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

CLONC¹ interj. (De obicei repetat) Onomatopee care imită strigătul cloștii. Aproape de el, o cloșcă cu puișori cloncănește: clonc, clonc! SADOVEANU, O. I 311. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: cîrrr! clonc! clonc! SBIERA, P. 292. – Variantă: clonca (DELAVRANCEA, S. 299) interj.

CLONC¹ interj. Cuvînt care imită strigătul cloștii. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

CLONC interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic produs de cloșcă). /Onomat.

clonc! int. care imitează strigătul găi-nei, când vrea să clocească sau țipătul lugubru al ciorilor.

2) clonc, interj. care arată strigătu cloșteĭ și al corbuluĭ. V. cronc.

cloc i vz clonc¹

clon¹ i vz clonc¹

clonca i vz clonc¹

CLONCA interj, v. clonc¹.

CLONCA interj. v. clonc¹.

clonc (-clonc) interj.

clonc¹(-clonc)/clonca(-clonca) (pop.) interj.

clonca(-clonca) v. clonc¹

clonc²(-clonc)/clonca(-clonca) (pop.) interj.

clonca (-clonca) interj.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. ~ (cf. cloc)