cloncănit sn [At: PAMFILE, J. I, 305 / Pl: ~uri / E: cloncăni] 1 Scoatere de sunete caracteristice unor păsări. 2 Sunet caracteristic scos de unele păsări, mai ales de cloști. 3 Producere de zgomote în apă cu cloncul¹ (2). 4 Zgomot produs în apă de clonc¹ (2).

CLONCĂNIT s. n. Cloncănire.

CLONCĂNIT s. n. Faptul de a cloncăni.

CLONCĂNIT ~uri n. Sunet caracteristic scos de cloșcă. /v. a cloncăni

cloncănít n., pl. urĭ. Strigătu cloșteĭ și al corbuluĭ: s’auzea un cloncănit.

cloncăni vi [At: ODOBESCU, S. I, 233 / Pzi: cloncăn, ~nesc / E: clonc¹ + -ăni] 1 (D. unele păsări, mai ales d. cloști) A scoate sunete caracteristice Si: a cloncăi, (înv) a clongni. 2 A face zgomote în apă cu cloncul¹ (2).

❍ CLOCĂI = CLONCĂNI.

CLONCĂ(N)'I (-ănesc, -ăesc) vb. intr. 1 A face clonc ! a striga ca cloșca care va să clocească sau care-și chiamă puii: cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind (ISP.) ¶ 2 Mold. Trans. 👉 CRONCĂN'I.

CRONCĂ(N)'IT, CLONCĂ(N)'IT sbst. Faptul de a croncăni; strigătul corbilor și al ciorilor.

CRONCĂ(N)ITOR, CLONCĂ(N)ITOR adj. verb. CRONCĂ(N)'I, CLONCĂ(N)'I. Care croncăe: Lungi cîrduri de corbi negri cu svon croncănitor (ALECS.).

CRONCĂNI, CLONCĂNI (-ănesc), CRONCĂI, CLONCĂI (-ăesc; pers. a 3-a: -ăe) vb. intr. A striga (vorb. de corbi sau ciori): ciori multe croncăneau pe sus și s’abăteau pe cîte un copac singuratic (VLAH.); un corb singuratic care cloncănea pe o creangă uscată (GN.); Azi pe veșteda cîmpie S’aud corbii croncăind (ALECS.); corbul ... deschise clonțul și începu a cloncăi (ȚICH.); ‼ despre vulturi: auzi vulturul croncănind în limba sa cea păsărească (ODOB.) [cronc! clonc!].

CLONCĂI vb. IV v. cloncăni.

CLONCĂNI, cloncănesc, vb. IV. Intranz. (Despre cloști, ciori sau corbi) A scoate strigătul «clone» caracteristic cloștii sau (mai rar) corbului. Aproape de el, o cloșcă cu puișori cloncănește: clonc-clonc! SADOVEANU, O. I 311. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuînd, cu totul și cu totul de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. Corbe, ce mă tot păzești, Și la cap îmi cloncănești? ȘEZ. IV 219. – Variantă: cloncăi (CONTEMPORANUL, III 261, BIBICESCU, P. P. 152) vb. IV.

CLONCĂNI, pers. 3 cloncănește, vb. IV Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre cloști) A scoate strigăte caracteristice speciei. [Var.: cloncăi vb. IV] – Din clonc¹.

A CLONCĂNI ~ește intranz. (despre cloști) A scoate sunete scurte și repetate; a face „clonc-clonc”. /clonc + suf. ~ăni

cloncănì v. 1. a cânta, vorbind de cloșcă; 2. fam. a cârăi, a flecari; 3. Tr. a croncăni.

cloncănésc v. intr. (d. clonc 2 și clocesc, rudă cu vsl. klokati, rus. kloktátĭ, klohtátĭ, dan. klunke, a cloncăni. Bern. 1, 298 și 521). A face clonc-clonc, ca cloșca și ca cloncanu. Fig. Iron. A tot protesta, a tot critica. V. croncănesc.

cloncănit s. n.

cloncănit s. n.

cloncănit s. n.

cloncăni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. cloncăne/cloncănește, 3 pl. cloncăne/cloncănesc, imperf. 3 sg. cloncănea; conj. prez. 3 să cloncăne/să cloncănească

!cloncăni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. cloncăne/cloncănește, imperf. 3 sg. cloncănea; conj. prez. 3 să cloncăne/să cloncănească

cloncăni vb., ind. prez. 3 sg. cloncănește / cloncăne, imperf. 3 sg. cloncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cloncănească / cloncăne

cloncănit s. n. sg. denunț.

cloncăni, cloncănesc v. t. a denunța.

CLONCĂNIT s. cloncănire, (reg.) cloncăt. (~ul găinii.)

CLONCĂNIT s. cloncănire, (reg.) cloncăt. (~ găinii.)

cloncăí, cloncăiesc, (cloncăni), v.i. (ref. la unele păsări) A scoate strigătul specific: clonc! – Din clonc + suf. -ăi (DEX, MDA).