CLON s. n. v. clonă.

clon¹ i vz clonc¹

clon² sn vz clonă

CLON s. n. (Biol.) Totalitatea indivizilor identici proveniți dintr-un singur organism, pe cale asexuată. – Din engl. clone.

CLON s.n. (Biol.) Ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri, plante) care provin dintr-un individ unic. [Var. clonă s.f. / < fr. clone, cf. gr. klon – vlăstar].

CLON s. n. / s. m. (biol.) ansamblu de celule sau organisme (bacterii, virusuri, plante) cu structură ereditară identică, care provin dintr-un ascendent unic. (< engl., fr. clone)

clon s. m., s. n. (biol.) Ansamblu de indivizi genetic asemănători care provin dintr-un individ unic, reprodus pe cale asexuată ◊ „Savanții elvețieni au izbutit să realizeze «cloni» (exemplare absolut identice) de mamifere, mai precis de șoareci.” Sc. 8 II 81 p. 5. ◊ „[...] în colaborare cu stațiunea de la Craiova, s-au identificat și multiplicat circa 20 de clone (descendenți) de salcâmi cu înflorire precoce sau tardivă [...]” R.l. 4 II 84 p. 2; v. și Ev.z. 15 III 97 p. 5 (din engl. clone; cf. fr., it. clone; PR sec. XX, OA, DMN 1970; DN3)

CLON ~e n. Totalitate a organismelor identice multiplicate pe cale asexuată din aceeași celulă sau din același grup de celule. /<fr. clone

CLONĂ, clone, s. f. (Biol.) Totalitatea indivizilor rezultați pe cale asexuată dintr-un ascendent unic, având același patrimoniu genetic. [Var.: clon s. n.] – Din engl. clone.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Unealtă pescărească din lemn pentru lovit apa, cu ajutorul căreia se produc zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

cloc i vz clonc¹

clonă sf [At: DEX² / V: (rar) clon sn / Pl: ~ne / E: fr eg clone] 1 Individ sau populație de indivizi identici obținuți prin reproducerea asexuată a unui singur organism. 2 Ansamblu de celule identice rezultate din diviziuni succesive ale unei singure celule.

clonc¹ [At: PANN, P.V. I, 4/9 / V: cloc i, (1) clonca i / E: fo] 1 i (Dore) Cuvânt care imită strigătul unor păsări, mai ales al cloștii. 2 sn Instrument auxiliar de pescuit cu care se produc, în apă, sunete ce atrag peștii spre undiță sau năvod.

clonca i vz clonc¹

CLONC ! interj. 1 Imită strigătul cloștei cînd va să clocească sau cînd își chiamă puii: cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: cîrrr! ~ ! ~ ! (SB.) ¶ 2 Trans. = CRONC !

CLONCA-CLONCA ! interj. = CLONC ! 1: cloșca cu puii, clonca-clonca! (DLVR.).

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

CLONC¹ interj. (De obicei repetat) Onomatopee care imită strigătul cloștii. Aproape de el, o cloșcă cu puișori cloncănește: clonc, clonc! SADOVEANU, O. I 311. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: cîrrr! clonc! clonc! SBIERA, P. 292. – Variantă: clonca (DELAVRANCEA, S. 299) interj.

CLONCA interj, v. clonc¹.

CLONC¹ interj. Cuvînt care imită strigătul cloștii. [Var.: clonca interj.] – Onomatopee.

CLONCA interj. v. clonc¹.

CLONĂ s.f. v. clon.

CLONĂ f. Generație a unei plante de cultură, obținută prin înmulțire vegetativă. /<fr. clone

CLONC interj. (se folosește pentru a reda sunetul caracteristic produs de cloșcă). /Onomat.

clonc! int. care imitează strigătul găi-nei, când vrea să clocească sau țipătul lugubru al ciorilor.

2) clonc, interj. care arată strigătu cloșteĭ și al corbuluĭ. V. cronc.

clon s. n., pl. clone

clonă s. f., g.-d. art. clonei; pl. clone

clonc¹(-clonc)/clonca(-clonca) (pop.) interj.

clonca(-clonca) v. clonc¹

*clonă s. f., g.-d. art. clonei; pl. clone

clonc²(-clonc)/clonca(-clonca) (pop.) interj.

clonc (-clonc) interj.

clonca (-clonca) interj.

CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. ~ (cf. cloc)