clocă sf [At: CALEDARIU (1814), 80/21 / V: ~oacă², cleoacă / Pl: ~oce / E: pvb cloci] (Înv) 1 Cloșcă (1). 2 (D. păsări; îe) A cădea ~ A începe să clocească. 3 (Îe) A sta ~ A cloci (1). 4 (Fig; îae) A lenevi. 5 (Îs) ~ca cu pui Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Ast) Constelația Pleiadelor. 7 (Iht; reg) Celău.

CLOCĂ, cloci, s. f. (Transilv.) Cloșcă. De ciudă și de amar îți azvîrli bertița-n jur... Năframa cu ciucurii Pe sub cloca cu puii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.

CLOCĂ, cloci, s. f. (Reg.) Cloșcă. – Postverbal al lui cloci.

clocă f. Tr. cloșcă. [Ceh. KLOKA].

1) clócă, V. cloșcă.

2) clócă f., pl. ĭ (nsl. kloka, id.) Trans. Plasă de prins pește (prostovol?).

cleoacă sf vz clocă

cloacă² sf vz clocă

cloșcă sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) clocică / Pl: ~ști, (înv) ~ște / E: bg клочка] 1 Pasăre (mai ales găină) care clocește sau care a scos pui. 2 (Pop; îe) Fură ~ca de pe ouă sau fură ouăle de sub ~ Se spune despre un hoț foarte abil. 3 (Pop; îe) A sta ~ A sta nemișcat. 4 (Pop; irn; îe) Negustor de piei de ~ Persoană neserioasă, care se dă drept altceva decât este. 5 (Înv; fig) Femeie cu copii. 6 (Îvp) Femeie bătrână și răutăcioasă. 7 Femeie leneșă. 8 Persoană care stă nemișcată și nu face nici o treabă Cf cloșcar. 9 (Îvp) Cuib de cartofi. 10 (Îrg; lpl) Cartofi (1). 11 (îvp; ast; șîc ~ca cu pui) Constelația Pleiadelor, din emisfera boreală Si: (reg) cloța cu pui. 12 (Înv; îs) ~ artificială Incubator. 13 (Șîc de-a ~a) Joc de copii, în care se imită lupta cloștii cu uliul pentru apărarea puilor Si: (reg) (de-a) cloța, (de-a) gaia, de-a mama (sau baba) gaia, de-a trei colăcei.

clóșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ (bg. kločka, kvačka, cloșcă; sîrb. rut. kvočka, rus. kluša, klúška; alb. klóčkă, kváčkă; turc. koločka, kulučka, ven. chioca, sp. clueca, pg. choca, germ. glucke ș. a. V. clocesc). Găină orĭ altă pasăre care clocește, și pe urmă, și crește puiĭ. Fig. Persoană foarte supărăcĭoasă. A te răpezi ca o cloșcă, a te răpezi cu mare furie. Cloșca cu puiĭ, constelațiunea Pleĭadelor. – În Trans. și clocă, pl. ĭ (nsl. bg. vsl. kloka), în Ban. și Olt. (NPl. Ceaur, 143), cloță, pl. e (d. sîrb. kvocati, a cloncăni, klocati, a clămpăni).

CLOCĂ s. v. cloșcă.

clocă s. v. CLOȘCĂ.

CLOCĂ, cloci, s. f. 1. Cloșcă (1). 2. (Art.) Cloșca-cu-pui, Găinușa, Pleiadele. 3. Clonc (2). (deverbal din cloci)