CLÓCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) cólcot s. n.] – Din sl. klokotŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CLÓCOT ~e n 1) Mișcare zgomotoasă a lichidelor provocată de fierbere. ◊ A da în ~ a începe să fiarbă. 2) Agitație zgomotoasă a mărilor, a râurilor, provocată de anumite fenomene naturale (vânt, furtună); vuiet. /<sl. klokotu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLÓCOT s. 1. clocotire, fierbere, fiert, (rar) colcăială, fiertură. (~ul apei puse la foc.) 2. v. agitație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clócot s. n., pl. clócote
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clócot n., pl. e (vsl. klokotŭ. V. clocotesc și clopot). Clocotire, ferbere [!]. A da în clocot, a ferbe în clocote, cu clocote, a ferbe tare. – În vest și cólcot. V. undă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink