clocimp sn [At: H V 17 / V: ~iump, ~iumb / Pl: ~uri / E: ns cf cloambă + pociumb] (Reg) 1 Ciot al unei ramuri prost tăiate. 2 Ciot rămas după tăiatul cocenilor de porumb. 3 Cui de lemn. 4 Asperitate. 5 Pociumb. 6 Suportul vârtelniței. 7 (Fig) Cuib de hoți.

clocímp, -cĭúmp, -cĭúmb, V. pocĭumb.

clociumb sn vz clocimp

clociump sn vz clocimp

POCIUMB s.m. (Ban.) Stîlp, par, țăruș. Pocsumb. AC, 361. Etimologie: cf. ciomp. Cf. paliță, șarampoi.

pocĭúmb (sud) și -mp (nord) m. (po- și cĭump). Țăruș, par gros, stîlp: pocĭumbu ariiĭ (steajăru), al vîrtelnițeĭ (stîrcĭogu). Fig. Om îndesat, ghindoc, dop, bursuc: Om mic, îndesat ca un pocĭump (VR. 1910, 6, 289). – În vest clocímp, -cĭúmp, -cĭúmb (GrS. 1937, 246), cĭot, nod.

clocimp, clocimpuri, s.n. (reg.) 1. restul unei ramuri tăiate de lângă tulpină; clenci. 2. restul de la cocenii de porumb tăiați, rămas la pământ; cocălău, cocean, ciocan, cioclej, tulean. 3. cui de lemn. 4. lemnul pe care stă vârtelniță; popici. 5. cuib de hoți; ascunzătoare.