CLOBÁNȚ ~uri n. reg. 1) (la păsări) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii; clanț; cioc; plisc. 2) Cârlig de care se prinde ciutura la fântână. /cf. clanț
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLOBÁNȚ, clobanțuri, s. n. (Reg.) 1. Clonț (1). 2. Cârligul fântânii de care se atârnă cofa pentru a scoate apă. – Comp. clonț.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CLOBÁNȚ s. v. cap, căpățână, cioc, clonț, gură, plisc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clobánț n., pl. urĭ (cp. cu clonț). Nord. Clonț, cĭoc, plisc: cucu șĭ-a pus clobanțu´n pene. Cîrlig de lemn la prăjina cu care se scoate apa din puț. – Masc. la Chir. (Munt. vest): caiĭ întindeau boturile și prefiraŭ apa pîntre [!] sidefurile clobanților (CL. jubilar, 1910, 205). V. cîrlibonț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

clonț n., pl. urĭ (var. din clanț. Cp. cu cleanț și cu sîrb. kljun, dim. kljunić, cĭoc). Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ): Nu-țĭ băga clonțu pin [!] mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și clanț și clobanț.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink