cliucăi vt [At: H XVIII, 267 / V: clu~ / Pzi: ~esc / E: srb kljukati] (Reg) 1 A zdrobi strugurii (din putină) cu un clucăitor. 2 (Îe) A ~ (cu bătaia) A bate rău.

❍ CLIUCĂI (-căesc) vb. tr. Băn. A sdrobi poamele (prunele, strugurii, etc.), spre a scoate mustul din ele [cliuc].

clucăi v vz cliucăi

cliucăi, cliucăiesc, vb. IV (reg.) a zdrobi strugurii în hârdău cu un băț gros care are la un capăt trei crăci retezate (crăcane); a stroși cu știrca strugurii.