CLIENT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

client, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. II, 19 / P: cli-ent / Pl: ~nți, ~e / E: fr client, lat cliens, -ntis] 1 (În Antichitatea romană) Plebeu aflat sub protecția unui patrician. 2-3 Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin (sau care consumă (regulat) ceva într-un local public). 4 Persoană care solicită serviciile unui doctor, avocat etc. în schimbul unei taxe.

CLIENT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu. 2. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. (În antichitatea romană) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

CLIENT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin sau care consumă ceva într-un local public; mușteriu, consumator. 2. Persoană considerată în raport cu avocatul cărui i-a încredințat afacerile sau cu medicul care-I îngrijește cînd este bolnav. [Avocatul] a venit în București în interesul unui... client. C. PETRESCU, Î. II 214. – Pronunțat: cli-ent.

CLIENT, -Ă s.m. și f. 1. Plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. Cel care cumpără frecvent dintr-un magazin, consumator obișnuit al unui local public; mușteriu, consumator. ♦ Cel care apelează la serviciile unui avocat, ale unui medic, ale unui croitor etc., considerat în raport cu acela care îi oferă serviciile sale. [Pron. cli-ent. / < lat. cliens, cf. fr. client, it. cliente].

CLIENT, -Ă s. m. f. 1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public. ◊ cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor. (< fr. client, lat. cliens)

CLIENT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Cumpărător sau consumator (permanent) într-un magazin, într-un local public. 2) Persoană care apelează la serviciul cuiva (medic, avocat etc.), luată în raport cu acesta. 3) (în Roma antică) Plebeu aflat sub protecția morală și materială a unui aristocrat, căruia i se supunea complet. [Sil. cli-ent] /<fr. client, lat. cliens, ~ntis

client m. 1. plebeu pus sub patronajul patricienilor, la Romani; 2. cel ce încredințează afacerile sale unui advocat, cel ce se folosește de îngrijirile unui medic, cel ce cumpără într’o prăvălie.

*cliént, -ă s. (lat. cliens, cliéntis). La Romanĭ, plebeŭ care era supt patronagiu unuĭ patrician. Azĭ, persoană care-șĭ încredințează interesele unuĭ avocat saŭ unuĭ medic. Mușteriŭ. V. vasal.

client s. m., pl. clienți

client s. m., pl. clienți

client s. m., pl. clienți

CLIENT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) târguitor. (~ al unui magazin.)

CLIENT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)

A TĂIA CLIENTUL (d. frizeri) a face (cuiva) buzunar, a face (cuiva) un sacou, a încresta răbojul.

client -ă, clienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. victimă potențială a unui hoț. 2. infractor căutat de poliție. 3. ins, tip, individ (protagonist al unei narațiuni argotice).

loc la clientu’ expr. (intl.) victima are bani.