CLEMÉNȚĂ, clemențe, s. f. (Livr.) Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ibogdank | Semnalează o greșeală | Permalink

CLEMÉNȚĂ ~e f. livr. Atitudine plină de blândețe și de înțelegere. /<lat. clementia, fr. clémence
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLEMÉNȚĂ s.f. (Rar) Iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate, blândețe. [Cf. lat. clementia, it. clemenza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CLEMÉNȚĂ s. f. iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate. (< fr. clémence, lat. clementia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CLEMÉNȚĂ s. v. iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, milostivire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cleménță s. f., g.-d. art. cleménței; pl. cleménțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cleménță f., pl. e (lat. clementia). Îndurare, calitatea de a fi ĭertător.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

clemență, clemențe s. f. (jur.) infractoare tânără, aflată la primul proces penal.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink