clefetire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: clefeti] 1 Molfăire. 2 Clefăire (1). 3 Bombănire. 4 Batere a cercurilor la butoi cu clefeteaua. 5 (Reg) Scrântire.

CLEFETIRE s. f. v. clevetire.

clefeti [At: COSTINESCU / Pzi: ~tesc / E: fo] 1-2 vit (Îvr) A molfăi. 3-4 vit (Reg) A clefăi (1). 5 vi A bombăni. 6-7 vtrp A (se) bate cercurile la un butoi cu clefeteaua. 8-9 vtr (Reg; d. membre) A (se) scrânti.

clevetire sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 348/34 / V: clefe~ / Pl: ~ri / E: cleveti] (Pfm) 1-2 Cleveteală (1-2).

CLEFETI, clefetesc, vb. IV. Intranz. (Rar) 1. A clefăi (1). Să vie să mănînce și apoi să se întoarcă... clevetind din gură. ISPIRESCU, L. 273. 2. A clefăi (2). Căsca și, clefetind buimăcit de cîteva ari, izbuti să spuie. DELAVRANCEA, S. 244.

CLEVETIRE, clevetiri, s. f. Acțiunea de a cleveti și rezultatul ei; bîrfire, ponegrire, calomniere. Bumbacul ce li astupă auzul îi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele. ANGHEL, PR. 35. Îi venea... să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămîie de rușine cu clevetirile sale. SLAVICI, N. I 115. Atunci ceilalți s-au vorbit între dînșii să deie jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. – Variantă: clefetire (MACEDONSKI, O. II 224) s. f.

cléfăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.

clefeti (a ~) (a clefăi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetesc, 3 sg. clefetește, imperf. 1 clefeteam; conj. prez. 1 sg. să clefetesc, 3 să clefetească

clevetire (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetirii; pl. clevetiri

clefeti (a ~) (a clafăi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetesc, imperf. 3 sg. clefetea; conj. prez. 3 să clefetească

clevetire (pop., fam.) s. f., g.-d. art. clevetirii; pl. clevetiri

clefeti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clefetesc, imperf. 3 sg. clefetea; conj. prez.3 sg. și pl. clefetească

clevetire s. f., g.-d. art. clevetirii; pl. clevetiri

CLEFETI vb. v. clefăi, molfăi, plescăi.

CLEVETIRE s. v. calomniere.

clefeti vb. v. CLEFĂI. MOLFĂI. PLESCĂI.

CLEVETIRE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor!)