CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ibogdank
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEFĂÍT ~uri n. 1) v. A CLEFĂI. 2) Sunet caracteristic produs de cel care clefăie; plescăit. /v. a clefăi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEFĂÍT s. v. plescăit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ibogdank
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CLEFĂÍ cléfăi intranz. 1) A mânca lacom făcând zgomot cu limba și cu buzele; a plescăi. 2) A plesni din buze (în semn de plăcere sau de uimire); a plescăi. 3) fig. A vorbi nedeslușit, producând un zgomot urât la pronunțarea cuvintelor. /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEFĂÍ vb. v. plescăi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clefăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A mînca făcînd zgomot. – 2. A vorbi poticnit. – Var. clefeti. Creație expresivă, care coincide cu lat. vulg. clefare (H. Mihăescu, BF, III, 23), slov. klafati, germ. klaffen (Cihac, II, 61 și Conev 56 propun un etimon sl.). – Der. clefăit, s. n. (zgomot produs cînd se mănîncă urît); clefetitor, adj. (persoană care mănîncă cu greu).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clefăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. cléfăi, 3 sg. cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cléfăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLEFĂÍT, -Ă, clefăiți, -te, adj. v. CLEFĂI.[1] – [DLRM]
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: [1]Indicația tranz. din DLRM nu pare corectă și nu este susținută de alte surse. -
gall