claudicație sf [At: DEX² / P: cla-u~ / Pl: ~ii / E: lat claudicatio, fr claudication] (Med) 1 (Rar) Șchiopătare. 2 Disfuncție trecătoare a unor organe.

CLAUDICAȚIE s.f. (Latinism) Faptul de a șchiopa, șchiopătat. ♦ (Med.) Tulburare care apare în cursul activității mai intense a unor organe, dispărînd sau atenuîndu-se după un scurt repaus. [Gen. -iei. / < lat. claudicatio, cf. fr. claudication].

CLAUDICAȚIE s. f. boală provocată de o circulație arterială defectuoasă, ca urmare a scurtării sau alungirii picioarelor; șchiopătat. (< fr. claudication, lat. claudicatio)

claudicație (med.) (desp. clau-, -ți-e) s. f., art. claudicația (desp. -ți-a), g.-d. claudicații, art. claudicației

claudicație (clau-, -ți-e) s. f., art. claudicația (-ți-a), g.-d. claudicații, art. claudicației

claudicație s. f. (sil. clau-, -ți-e), art. claudicația (sil. -ți-a), g.-d. art. claudicației; pl. claudicații

CLAUDICÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Denumire dată unor tulburări cu caracter nepermanent, apărute consecutiv solicitării intense a unor organe și care dispar sau se diminuează după un anumit repaus (ex. claudicație intermitentă vasculară – simptom constînd dintr-o crampă dureroasă a mușchilor gambei, în efort, datorat insuficienței arteriale cronice, care dispare în repaus).