CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau pe categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc într-un clasament. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.

clasa [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / Pzi: ~sez / E: fr classer] 1 vt A aranja (după caracteristici distinctive) pe clase sau pe categorii. 2 vt A tria. 3 vr A obține un anumit loc într-o întrecere. 4-5 vtr A (se) înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică continuarea lui. 6-7 vtr A (se) casa.

CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.

CLASA, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rîndui ceva (după caractere distinctive) într-o ordine oarecare, pe clase, pe categorii. V. clasifica. Clasează fișele în ordinea alfabetică. ♦ Refl. pas. (Despre sportivi sau echipe sportive) A obține un anumit loc în clasamentul unei competiții sportive. Echipa s-a clasat prima în campionat. 2. (Jur.) A scoate de sub cercetare o pricină cînd faptul nu e dovedit sau nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a fi urmărit. Fig. Toată întimplarea... și toate peripețiile pe care ți le-am spus erau acum afacere clasată și uitată. GALACTION, P. I 240.

CLASA vb. I. tr. 1. A aranja, a ordona, a rîndui (pe clase, pe categorii etc.); a grupa, a ordona ceva într-o ordine oarecare. ♦ A categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. ♦ refl. A obține un anumit loc într-un clasament, la o întrecere etc. 2. (Jur.) A înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure care să îndreptățească continuarea investigațiilor. [< fr. classer, cf. it. classare].

CLASA vb. I. tr. 1. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare. ◊ a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. 2. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor. II. refl. a obține un anumit loc într-un clasament. (< fr. classer)

A SE CLASA mă ~ez intranz. A obține un anumit loc într-un clasament. /<fr. classer

A CLASA ~ez tranz. 1) (mărfuri, produse, obiecte etc.) A repartiza în clase sau în categorii; a categorisi; a tria. 2) (obiecte) A așeza într-o anumită ordine; a aranja; a ordona; a orândui; a dispune; a așeza. 3) (procese penale) A considera ca fiind încheiat din lipsă de dovezi. 4) (materiale) A scoate din uz ca urmare a degradării sau a învechirii. 5) fig. (persoane) A aprecia într-o formă definitivă (incluzând într-o clasă); a categorisi; a cataloga. /<fr. classer

clasà v. 1. a distribui în clase; 2. a pune într’o ordine oarecare; 3. a indica clasa căreia aparține un lucru.

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene cu însușiri comune care satisfac un criteriu. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vârstă și cu aceeași pregătire, care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă care cuprinde toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, stabilite valoric. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

clas sn vz clasă

clasă sf [At: (a. 1785) URICARIUL, I, 121 / V: (iuz) ~sis, (înv) clas, (îvp) glas sn, gl~ / Pl: ~se / E: fr classe, ger Klasse] 1 (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. 2-3 (Îla) De ~ Care se referă la o clasă socială sau la raporturile dintre clase (1). 4-5 Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 6 Unitate organizatorică de bază în învățământ, compusă dintr-un număr de elevi de aceeași vârstă, cu pregătire școlară egală, care învață împreună în cursul unui an, pe baza aceleiași programe de învățământ. 7 Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent de an de studii. 8-9 Sală în care se țin cursurile unei clase (6-7). 10 (Îe) A avea ~ A avea cursuri. 11 (Frm) Oră de curs. 12 (îrg; îcs) De-a ~sele (sau glasele, glasurile) Joc de copii în care mingea trebuie aruncată în perete și trebuie prinsă de la o distanță din ce în ce mai mare. 13 Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 14 Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu vaporul etc. 15-16 Categorie sau grad ce se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 17-18 (Îe) De (mare) ~ (sau de ~sa întâi) De (mare) valoare. 19 Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul.

clasis sn vz clasă

CLASĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.

CLASĂ, clase, s. f. I. Mare grup social caracterizat prin locul pe care îl ocupă într-un anumit sistem de producție istoricește determinat, prin raportul în care se află față de mijloacele de producție, prin rolul pe care-l are în organizarea socială a muncii, prin felul în care participă la producția socială și prin cantitatea de care dispune din această producție. Modul de producție capitalist actual presupune existența a două clase sociale: de o parte capitaliștii, care se găsesc în stăpînirea mijloacelor de producție și de trai, iar de altă parte proletarii, care sînt excluși de la această proprietate și care nu au de vînzare decît o singură marfă, și anume forța lor de muncă; ei sînt, prin urmare, siliți să-și vîndă forța de muncă pentru a ajunge în stăpînirea mijloacelor de trai. MARX-ENGELS, O. A. II 149. Dintre toate clasele care se găsesc în zilele noastre față în față cu burghezia, singur proletariatul este o clasă cu adevărat revoluționară. MARX-ENGELS, M. C. 45. Claselor exploatatoare le e necesară dominația politică în vederea menținerii exploatării, adică în interesul egoist al unei minorități infime, împotriva majorității covîrșitoare a poporului. LENIN, STAT. REV. 31. Proletariatul este singura clasă care crește și se întărește continuu, care face ca viața socială să progreseze și care strînge în jurul său toate elementele revoluționare. STALIN, O. I 305. Clasa muncitoare folosește puterea de stat pentru a înăbuși și nimici toate încercările clasei burgheze de a restabili vechea ei stăpînire de clasă și de a împiedica clădirea societății socialiste. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 260. Clasa muncitoare = clasa socială cea mai revoluționară legată de marea producție și alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în fabrici și uzine și care, în societatea capitalistă, este lipsită de mijloace de producție și obligată să-și vîndă forța de muncă fiind exploatată și asuprită de burghezie, iar în societatea socialistă constituie forța conducătoare a statului fiind, împreună cu întregul popor, proprietarul mijloacelor de producție. Statul de democrație populară constituie arma activității conștiente a clasei muncitoare – activitate bazată pe cunoașterea legilor de dezvoltare a societății. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 668. Clasa muncitoare vă va sprijini pînă ce veți apuca în mîini pîinea îmbelșugată. CAMILAR, TEM. 142. Luptă de clasă = luptă pe care o duce o clasă socială împotriva unei clase sociale antagoniste. Dușman de clasă = persoană sau grup social care luptă împotriva intereselor clasei muncitoare și a realizărilor ei revoluționare. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. Interese de clasă. Conținut de clasă. ▭ Marx demască falsitatea și perfidia moralei burgheze, conținutul de clasă al statului și justiției burgheze, lăcomia burgheziei, care, în goană după cît mai mult profit și pentru a-și păstra dominația economică și politică, comite tot felul de mîrșăvii și crime. LUPTA PE CLASĂ, 1953, nr. 5, 26. II. 1. Fiecare dintre diviziunile mari ale regnului animal sau vegetal. Clasa mamiferelor. Clasa păsărilor. Clasa angiospermelor. 2. Fiecare dintre grupele de cîte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa unităților. Clasa milioanelor. III. 1. Unitate organizatorică în sistemul învățămîntului public, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vîrstă și o pregătire școlară egală. Școală cu șapte clase. Elev în clasa a II-a. ▭ Fetele lor erau în aceeași clasă. VLAHUȚĂ, O. A. III 4. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzînd pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. Clasa de canto a profesorului X. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi aflați pe aceeași treaptă de învățămînt. Nimic nu-l tulbura din măsura cu care își cîntărea glasul și-și socotea pașii, aceiași, din fundul clasei pînă la catedră. C. PETRESCU, S. 63. Școlarii nu mai aveau curajul să stea cu el în clasă. SAHIA, N. 58. Îi cade un urs mare din sîn și de-a dura prin clasă. CREANGĂ, A. 77. 3. (Franțuzism rar) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. Pînă ajungeau la Jiblea, clasa era aproape pe sfîrșite. BOGZA, C. O. 362. La sfîrșitul clasei, noi ieșeam grămadă și zgomotoși, pe cînd el [Grigore Alexandrescu] se strecura binișor și își lua drumul singur spre casă. GHICA, S. A. 123. IV. 1. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, tramvaiul, vaporul etc. Locomotiva... trăgea încet șase vagoane de-a lungul cîmpiei. Cele de clasa a treia erau pline. DUMITRIU, N. 5. Matrozii vapoarelor de pe ocean au putut privi atunci... pe puntea celei mai ieftine clase, pe acești oameni de la poalele Carpaților. BOGZA,O. 307. De la Galați, «personalul» nu mai are vagoane pentru vite. Moș Gheorghe și cu horîncenii se suie în vagoane de clasa a III-a. SP. POPESCU, M. G. 32. ◊ Vagon de clasă (în opoziție cu vagon de marfă) = vagon pentru călători. 2. Categorie, grad, rang. Clasă de salarizare. Ordinul Muncii clasa I. ◊ Loc. adj. De (mare) clasă sau (de) clasa-ntîi (sau întîia) = de prima calitate. (Ironic) Ruda aceasta era bătrînă și avea renumele de bețiv clasa întîia. PAS, Z. I 207. – Variantă: (învechit) clas, clasuri (KOGĂLNICEANU, S. 43), s. n.

CLAS s.n. v. clasă.

CLASĂ s.f. I. (Fil.) Clasă socială = grup mare de oameni care se deosebește de alte grupuri după locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de producție socială, după raportul față de mijloacele de producție, după rolul îndeplinit în organizarea socială a muncii, după felul în care obțin partea de care dispun din bogăția societății și după mărimea acestei părți. II. 1. Fiecare dintre subîmpărțirile și despărțiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cîte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învățămînt care cuprinde elevi cu același nivel de cunoștințe, cărora urmează să li se predea aceleași materii. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi cu același nivel de cunoștințe. 3. Oră de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

CLASĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, ființe cu însușiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente având anumite însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. 2. ~ socială = grup mare de oameni, istoricește constituit, cărora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, același loc în sistemul producției sociale, același raport față de mijloacele de producție, același rol în organizarea muncii, același mod de obținere a părții de care dispun din bogăția societății, o psihologie și o conștiință socială proprie. 3. categorie sistematică a regnului animal sau vegetal, între încrengătură și ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 5. unitate de bază în învățământ, cuprinzând elevi de aceeași vârstă și cu același nivel de pregătire, cărora urmează să li se predea aceleași materii. ◊ sală în care se țin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite după valoare, după merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioară, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

bufet-clasă s. n. Bufet amenajat în interiorul unui vagon clasă ◊ „De asemenea, s-a luat măsura amenajării de bufete la vagoane clasă, în spațiul a două compartimente: astfel de bufete-clasă funcționează în rapidul «Traian» de pe linia București-Timișoara.” R.l. 8 IX 67 p. 1 (din bufet + clasă)

clasă s. f. în expresia a da clasă (arg.) A depăși pe cineva, a fi superior cuiva din punct de vedere intelectual ◊ „Simina știe la spaniolă și dă clasă.” (formal din fr. classe; C. Lupu LL 3/72 p. 350)

clasă mijlocie (de mijloc) sint. s. ◊ „Noi credem că viitorul economic al României este legat de apariția acelei clase mijlocii, de oameni întreprinzători, care să știe să facă bani și să-i investească.” R.l. 16 XI 92 p. 2. ◊ „S-a hotărât reînvierea clasei de mijloc.” Ev.z. 17 V 95 p. 4; v. și ◊ „22” 2430 XII 92 p. 6; v. și middle class (trad. fr. classes moyennes; cf. engl. middle class)

clasă-laborator s. f. Clasă în care este amenajat un laborator ◊ „Prima clasă-laborator. Pe linia continuei perfecționări și modernizări a procesului de învățământ se înscrie și punerea în funcțiune a primului laborator-clasă din regiunea Cluj amenajat în incinta liceului din localitate. Sala-amfiteatru ce adăpostește clasa-laborator este înzestrată cu 40 de semicabine fonice, microfoane, difuzoare.” R.l. 9 XII 66 p. 1 (din clasă + laborator)

CLASĂ ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau ființe cu însușiri comune. 2): ~ socială grup de oameni constituit istoric care se deosebește de alte grupuri prin situația economică. 3) biol. Categorie sistematică superioară ordinului și inferioară încrengăturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. ~a unitătilor. 5) Unitate organizatorică de învățământ compusă dintr-un număr de elevi de aceeași vârstă. Elev în ~a a doua. 6) Sală de studii într-o școală. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiază același obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de navă etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a întâi. 9) Rang, categorie în care este încadrat cineva potrivit funcției deținute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

clasă f. 1. ordine după care se rânduiesc, se distribue persoanele sau lucrurile; 2. rang stabilit între oameni prin neegalitatea condițiunilor: clasele societății; 3. rang atribuit după importanță, merit, confortabil: secretar de clasa doua, vagon de clasa treia; 4. în științele naturale: subdiviziunea unei reuniri de ordine; 5. diviziuni între cari se repartizează școlarii: clasă de 30 de elevi; 6. școlarii de aceeaș clasă și sala unde se adună.

*clásă f., pl. e (fr. classe, lat. classis, trupă convocată, clasă de cetățenĭ, flotă, d. călare, a chema. V. calende). Ordinea în care așezĭ persoanele saŭ lucrurile după condițiunea lor: clasa de sus, de jos a societățiĭ. Rang, importanță: savant de prima clasă. Rang, despărțitură, diviziune: clasa mamiferelor. Contingent militar: clasa anuluĭ 1872. Serie de elevĭ supt acelașĭ profesor: clasă turbulentă. Sala în care staŭ eleviĭ: mă duc în clasă. A avea clasă, a trebui să te ducĭ în clasă la ora cuvenită (ca elev orĭ ca profesor): azĭ stau acasă, că n’am clasă. A ținea clasă, a ținea, a face lecțiune cu eleviĭ. A se ținea clasă, a se ținea lecțiune: Dumînica nu se ține clasă. – În Mold. și clas n., pl. urĭ (rus. klass). V. categorie, ordin, orta, tagmă.

*claséz v. tr. (fr. classer). Așez în clase, pe clase: a clasa hîrtiĭ, plante. Jur. A clasa o afacere, un proces, a-l pune la dosar, a socoti că nu maĭ trebuĭe să fie judecat.

clasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clasez, 3 clasează; conj. prez. 1 sg. să clasez, 3 să claseze

clasa (a ~) vb., ind. prez. 3 clasează

clasa vb., ind. prez. 1 sg. clasez, 3 sg. și pl. clasează

clasă s. f., g.-d. art. clasei; pl. clase; abr. cl.

clasă s. f., g.-d. art. clasei; pl. clase

clasă s. f., g.-d. art. clasei; pl. clase

clasă, -se.

CLASA vb. 1. v. aranja. 2. a se clasifica, a se plasa, a se situa. (S-a ~ al șaptelea la concurs.)

CLASA vb. 1. a aranja, a așeza, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. a se clasifica, a se plasa, a se situa. (S-a ~ al șaptelea la concurs.)

CLASĂ s. 1. v. categorie. 2. categorie, grup, grupare, (astăzi rar) tagmă, (înv.) rânduială. (Face parte din ~ celor timizi.) 3. v. treaptă. 4. categorie, rang. (Restaurant de ~ I.) 5. v. oră. 6. v. sală.

DE-A CLASELE s. v. șotron.

CLASĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, specie, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (O ~ de indivizi.) 2. categorie, grup, grupare, (astăzi rar) tagmă, (înv.) rînduială. (Face parte din ~ celor timizi.) 3. categorie, treaptă. (~ de retribuție.) 4. categorie, rang. (Restaurant de ~ I.) 5. curs, lecție, oră. (De ce ai lipsit de la ~?) 6. sală. (Profesorul a ieșit din ~.)

de-a clasele s. v. ȘOTRON.

clasă (clase), s. f. – Grup de obiecte, ființe, elemente etc. care au însușiri comune. Fr. classe. – Der. (din fr.) clasa, vb.; clasic, adj.; clasicism, s. n.; clasifica, vb.; clasificator, s. m.; clasificație, s. f.; declasa, vb.

CLASĂ s. f. (cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis): categorie de unități lingvistice rezultată dintr-o primă clasificare a acestora, pe baza unui criteriu determinant. Termen folosit în sintagmele c. de cuvinte, c. lexico-gramaticală, c. de adjective etc. Astfel, cuvintele flexibile și cuvintele neflexibile sunt c. de cuvinte rezultate dintr-o clasificare făcută din punct de vedere flexionar; substantivul este o c. lexico-gramaticală, deoarece în caracterizarea lui ținem seama atât de caracteristicile lexicale, cât și de caracteristicile gramaticale ale acestuia; adjectivele variabile și adjectivele invariabile sunt clase de adjective rezultate din prima clasificare a adjectivelor etc.

CLÁSĂ (< fr.) s. f. 1. grup de obiecte, fenomene sau de ființe cu însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. V. gen. 2. (SOCIOL.) C. socială = ansamblu de persoane și grupuri ocupând aceeași poziție socio-economico-culturală (nivel de viață, interese economice, comunitate de cultură etc.) pe scara ierarhică a societății (c. conducătoare, c. de mijloc, c. muncitoare, c. țărănească). 3. Colectiv de elevi, de obicei de aceeași vîrstă și cu aceeași pregătire, care învață în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățămînt; sală în care au loc lecțiile cu un astfel de colectiv. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, care cuprinde elevii unui profesor, indiferent de anul de studiu în care se află aceștia. 4. (BIOL.) Categorie sistematică de organisme subordonată încrengăturii cuprinde mai multe ordine. 5. (MAT.) C. de echivalență = mulțimea elementelor unei mulțimi date ce sînt într-o relație de echivalență cu un element precizat al mulțimii date. ◊ C. de resturi modulo p = mulțimea numerelor naturale care împărțite la p dau același rest. ◊ C. a sistemului zecimal de numerație = fiecare dintre grupele de cîte trei cifre considerate de la dreapta la stînga, ale numerelor întregi cu mai multe cifre (prima este numită clasa unităților, a doua este clasa miilor, a treia este clasa milioanelor etc.). 6. (TEHN.) C. de izolație = noțiune ce caracterizează materialele izolante, stabilind temperatura maximă pînă la care acesta rezistă. ◊ C. de precizie = a) diviziune a unui sistem de toleranțe standardizat, caracterizat prin mărimea abaterilor-limită admisibile față de dimensiunea nominală a unei piese; b) mărime caracteristică pentru precizia unui instrument de măsură, egală cu eroarea maximă exprimată în procente din întreaga scară de măsură. 7. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. după gradul de confort. 8. Rang, grad, categorie, stabilite după valoare, după merit. ◊ C. de sol = unitate taxonomică superioară în pedologie, înglobînd tipurile de sol cu același orizont diagnostic (ex. molisoluri, spodosoluri etc.). ◊ C. spectrală = grupare de stele ale căror spectre se aseamănă, stabilită prin compararea intensității unor perechi de linii spectrale de absorbție a hidrogenului. Există 11 c.s. (W, O, B ș.a.). Sin. tip spectral.

a da clasă (cuiva) expr. 1. (stud.) a fi superior (cuiva) din punct de vedere intelectual. 2. (prin ext.) a fi superior (cuiva) moral sau fizic 3. a învinge clar într-o dispută. 4. a fi de neegalat / de neîntrecut într-un anumit domeniu de activitate.