2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLAMPA vb. tr. (med.) a obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. (<fr. clamper)

CLAMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazămă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleampă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLEAMPĂ s. f. v. clampă.

clampă2 sf [At: DAMÉ, T. 96 / V: clea~, (reg) cleamcă / Pl: ~pe / E: clamp] (Reg) 1 Clanță. 2 Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. 3 Cârligele care leagă jilțul căruței.

clampă1 sf [At: DR. V, 175 / Pl: ~pe / E: pn klempa] (Îrg) Mârțoagă.

CLAMPĂ, clampe, s. f. (Reg.) Clanță. ♦ Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. [Var.: cleampă s. f.] – Din clămpăni (derivat regresiv).

CLAMPĂ, clampe, s. f. (Mold.) Clanță. Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160. Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpînului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91. În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122. Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921. – Variantă: cleampă (DUNĂREANU, CH. 34, IOSIF, PATR. 41, EMINESCU, O. I 106) s. f.

CLAMPĂ ~e f. Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii; clanță. ◊ A fi (beat) ~ a fi într-o stare înaintată de ebrietate. /v. a clămpăni

clampă f. Mold. clanța ușei: când aud că sună clampa EM. [Onomatopee].

clámpă f., pl. e (ceh. klampa, pol. rut. klampa, clamp, rudă cu germ. klamm, din klamp, sued. klampi, fr. clamp, cam cu a. î. V. clămpănesc și clanță). Mold. Încuĭetoare (maĭ ales) de lemn. (Cea de fer se numește clanță). – Și cleampă, pl. clempe. V. cîrloanță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clampa vb., ind. prez. 1 sg. clampez, 3 sg. și pl. clampea

clampă (reg.) s. f., g.-d. art. clampei; pl. clampe

clampă (reg.) s. f., g.-d. art. clampei; pl. clampe

clampă s. f., g.-d. art. clampei; pl. clampe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLAMPĂ s. v. clanță, ivăr, încuietoare.

clampă s. v. CLANȚĂ. IVĂR. ÎNCUIETOARE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

clampă, clampe, s.f. (reg.) 1. clanță, ivăr. 2. cal înalt și slab, grebănos.

clampă, clampe, (cleampă), s.f. – (reg.) 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALRRM, 1971: 265); parte de broască în care intră zăvorul; scoabă. Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din ucr. klampa, clamp, cf. germ. Klamm (Scriban); der. regr. din clămpăni (DEX); din clamp „cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte din lemn” (MDA).

cleampă, s.f. – v. clampă („clanță, zăvor”).

clampă, -e, s.f. – 1. Clanță. 2. Zăvor la ușă; vârtej (ALR 1971: 265). – Der. regr. din clămpăni < clam (formă onomatopeică).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

clampă, adj. invar. în stare avansată de ebrietate.

Intrare: clampa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clampa
  • clampare
  • clampat
  • clampatu‑
  • clampând
  • clampându‑
singular plural
  • clampea
  • clampați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clampez
(să)
  • clampez
  • clampam
  • clampai
  • clampasem
a II-a (tu)
  • clampezi
(să)
  • clampezi
  • clampai
  • clampași
  • clampaseși
a III-a (el, ea)
  • clampea
(să)
  • clampeze
  • clampa
  • clampă
  • clampase
plural I (noi)
  • clampăm
(să)
  • clampăm
  • clampam
  • clamparăm
  • clampaserăm
  • clampasem
a II-a (voi)
  • clampați
(să)
  • clampați
  • clampați
  • clamparăți
  • clampaserăți
  • clampaseți
a III-a (ei, ele)
  • clampea
(să)
  • clampeze
  • clampau
  • clampa
  • clampaseră
Intrare: clampă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clampă
  • clampa
plural
  • clampe
  • clampele
genitiv-dativ singular
  • clampe
  • clampei
plural
  • clampe
  • clampelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cleampă
  • cleampa
plural
  • cleampe
  • cleampele
genitiv-dativ singular
  • cleampe
  • cleampei
plural
  • cleampe
  • cleampelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clampa, clampezverb

  • 1. medicină A obtura un vas, un canal, cu ajutorul penselor. MDN '00
etimologie:

clampă, clampesubstantiv feminin

  • 1. regional Mâner care, prin apăsare, face să acționeze mecanismul de închidere/deschidere a ușii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: clanță
    • format_quote Cum puse mîna pe clampă, se repeziră trei dulăi zgrepțănînd portița cu labele. CAMILAR, TEM. 160. DLRLC
    • format_quote Cîinele, bucuros de întoarcerea stăpînului, se duce și deschide clampa ușii cu laba. SADOVEANU, D. P. 91. DLRLC
    • format_quote În odaia viscolită, o mînă fîșîi pe lemnul ușii și pipăi clampa. SADOVEANU, O. II 122. DLRLC
    • format_quote Zgîlțîi de clampa ușii. CONTEMPORANUL, III 921. DLRLC
    • 1.1. Limbă de metal care se reazemă pe clempuș pentru a închide ușa. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble A fi (beat) clampă = a fi într-o stare înaintată de ebrietate. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.