opțiuni
  • info
2 intrări
16 definiții

Explicative DEX

clăncăire sf [At: DICȚ. / V: ~ngă~ / Pl: ~ri / E: clăncăi] Producere a unui sunet specific Si: clăncăit, clăncănire, clăncănit, clăngăit, clăngăni.

CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.

clăncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăi / Pzi: ~esc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.

clăngăi vi vz clăncăi

clăngăire sf vz clăncăire

CLĂNCĂI (-ăesc) vb. intr. A zîngăni [onom.].

CLĂNGĂI... = CLĂNCĂI...

CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.

CLĂNCĂI, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».

CLĂNCĂI, pers. 3 clăncăie, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea « clanc ». – Din clanc.

A CLĂNCĂI pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi

clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].

clăngăì v. V. clăncăì.

Ortografice DOOM

clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 pl. clăncăiau; conj. prez. 3 să clăncăie

clăncăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia; conj. prez. 3 să clăncăie

clăncăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăia

Intrare: clăncăire
clăncăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clăncăire
  • clăncăirea
plural
  • clăncăiri
  • clăncăirile
genitiv-dativ singular
  • clăncăiri
  • clăncăirii
plural
  • clăncăiri
  • clăncăirilor
vocativ singular —
plural —
clăngăire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: clăncăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clăncăi
  • clăncăire
  • clăncăit
  • clăncăitu‑
  • clăncăind
  • clăncăindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • clăncăie
 (să)
  • clăncăie
  • clăncăia
  • clăncăi
  • clăncăise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • clăncăie
 (să)
  • clăncăie
  • clăncăiau
  • clăncăiră
  • clăncăiseră
clăngăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clăncăiverb

  • 1. popular (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Clanc + -ăi. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.