CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ău.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ibogdank | Semnalează o greșeală | Permalink

CLĂNȚĂU ~i m. Persoană vorbăreață și agresivă. /clanț + suf. ~ău
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CLĂNȚĂU s., adj. v. flecar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

clănțắŭ m. (d. clănțănesc). Iron. Avocat prost.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

clănțău, clănțăi s. m. 1. denunțător, informator. 2. om care vorbește mult, adesea pe un ton violent și agresiv. 3. (peior.) avocat. 4. (peior.) ziarist.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink