3 intrări
44 de definiții
- explicative DEX (26)
- ortografice DOOM (10)
- argou (1)
- sinonime (6)
- arhaisme și regionalisme (1)
Explicative DEX
clănțăire sf vz clănțănire
CLĂNȚĂI, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A clănțăni. [Prez. ind. și: clănțăi] – Clanț + suf. -ăi.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mult; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Prez. ind. și: clănțăn. – Var.: (pop.) clențăni, clențeni vb. IV] – Clanț + suf. -ăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. – V. clănțăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLENȚĂNI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLENȚĂNI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLENȚENI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțăi vi [At: DOSOFTEI, V. S. II, 61 / V: clân~ / Pzi: clănțăi / E: clanț + -ăi] A clănțăni.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțăni [At: NEGRUZZI, S. I, 295 / V: clen~, clențeni / Pzi: ~nesc / E: clanț + -ăni] 1 vi (D. dinți) A se ciocni ritmic (de frig sau frică). 2 vi (D. fălcile animalelor) A se ciocni cu zgomot. 3 vi A produce un zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 vi A apăsa repetat și zgomotos clanța ușii. 5 vi (Fig; dep) A flecări. 6 vir (Fig) A împunge cu vorba. 7 vr A se certa. 8 vi (Rar; d. căței) A lătra.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțănire sf [At: EMINESCU, N., 110 / Pl: ~ri / E: clănțăni] 1 Ciocnire ritmică a dinților. 2 Ciocnire cu zgomot a fălcilor. 3 Producere a unui zgomot specific prin lovirea unor obiecte de metal sau de sticlă. 4 Apăsare pe clanța ușii. 5 (Fig; dep) Flecăreală. 6 (Fig) Ironizare. 7 (Fig) Ceartă. 8 (Rar) Lătrat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clânțăi vi vz clănțăi
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clențăni v vz clănțăni
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clențeni v vz clănțăni
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂ(N)I (-ănesc, -ăesc), pers. a 3-a: -ă(n)ește, -ăne,-ăe) vb. tr. A face sgomot bătînd într’un fier: puneam mîna pe pușcă și-i clănțăneam oțelele (GN.). II. vb. intr. 1 A face sgomot cu clanța ușii: Nanina... clănțăni și strigă mai tare: deschideți! (D.-ZAMF.) ¶ 2 A face sgomot cu un obiect de fier sau bătînd într’un fier: se împrejură cu ea casa clănțănind din clește (MAR.) ¶ 3 A ciocni dinții unii de alții, din amîndouă fălcile (de frig, de frică, etc.): nu vorbea, ci bîlbîia, de tare ce-i clănțăneau măselele în gură (GN.); simțea părul sburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțăind (NEGR.); Ⓕ: gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului (CAR.) ¶ 4 Ⓕ A-i toca gura, a nu mai tăcea din gură, a flecări [comp. rut. klancati].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
❍ CLENȚĂNI, CLENȚENI = CLĂNȚĂNI.
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
CLĂNȚĂI, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. A clănțăni. [Prez. ind. și: clănțăi] – Clanț + suf. -ăi.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [Var.: (pop.) clențăni, clențeni vb. IV.] – Clanț + suf. -ăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂNȚĂI vb. IV v. clănțăni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni sau animale, de obicei întărit prin «din dinți» sau urmat de determinări cauzale) A-și ciocni dinții în mod ritmic (de frig, de frică etc.). Se sculară toate dihoniile și unde începură să răgească și să clănțănească din dinți, de te apuca fiorile morții de frică. POPESCU, B. II 22. A-nceput să tremure, clănțănind ca-n toiul frigurilor. CARAGIALE, O. III 47. Au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămeșa de pe dînșii. CREANGĂ, P. 254. ◊ (Cu inversarea construcției) Dinții îi clănțăneau de frig. BART, E. 238. Cluceru ținea porunca domnească în mînă și dinții îi clănțăneau în gură. GHICA, S. A. 52. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Un gust de pine cazonă, acră, îi umplu gura, clănțăni dinții în gol, oftă urmărind mai departe, cu gîndul, armata aceea fumurie. CAMILAR, N. II 140. 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. A clănțăni din clește. ▭ (în forma clențăni) Marcu... purcedea, Din oțele clențănind Și din gură chiuind. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ (Cu inversarea construcției) Gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. CARAGIALE, O. I 291. ♦ A mișca repetat, cu zgomot, clanța ușii. Nanina... clănțăni și strigă și mai tare: deschideți! D. ZAMFIRESCU, la TDRG. 3. Fig. A vorbi mereu, a flecări. (în forma clențeni) Nu mai clențeni... și ieși afară! ALECSANDRI, T. I 32. ♦ Refl. reciproc. A se certa, a se sfădi. Spune-i așa papistașului, că noi n-avem știință midtă, dar slujba ne-o facem; și că nu vreau să mă clănțănesc cu el. SADOVEANU, Z. C. 48. O luam razna prin sat și mă bucuram nespus cînd vedeam pe Moș Vîrlan clănțănindu-se cu răzeșii de pe la noi, de altfel cu toții guri foarte agere. SADOVEANU, O. A. II 104. – Prez. ind. și; clănțăn (DUMITRIU, N. 72). – Variante: clanțăi (NEGRUZZI, S. I 152), clențăni, clențeni vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE, clănțăniți, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei; zgomotul produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc. Tremura... ca varga și i-ai fi auzit clănțănirea dinților. EMINESCU, N. 110.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂI vb. IV. v. clănțăni.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNI, clănțănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A-și ciocni dinții în mod ritmic (de frig, de frică etc.) ; (despre animale) a-și trosni fălcile de poftă (la vederea prăzii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A mișca repetat și cu zgomot clanța ușii. 3. Fig. A vorbi mereu; a flecări. ♦ Refl. A se certa, a se sfădi. [Var.: clănțăi, clențăni, clențeni vb. IV] – Din clanță.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE, clănțăniri, s. f. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A SE CLĂNȚĂNI mă ~esc intranz. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /clanț + suf. ~ăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A CLĂNȚĂNI ~esc intranz. 1) (despre dinți) A se ciocni repetat și cu zgomot unul de altul (de frig, de frică etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticlă) A produce un clănțănit; a face „clanț-clanț”. 3) fig. A vorbi mult și fără rost; a clămpăni; a flecări; a pălăvrăgi; a trăncăni. /clanț + suf. ~ăni
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțănì v. a lovi taie și des clanța ușii: l. a toca dinții în gură de frig; 2. fig. a flecări într’una; 3. a lătra ca cățeii cei mici. [Onomatopee].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clănțănésc v. intr. (rut. kláncati, a. î.; sîrb. klancati, a osteni. V. clanț). Se zice despre lucrurile care fac clanț, ca bucățile de metal, dințiĭ ș. a.: foarfecele clănțănește în mîna bărbieruluĭ, dințiĭ clănțănesc de frig. Fig. Iron. Vorbesc mult și în deșert, clămpănesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
clănțăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiesc, 3 sg. clănțăiește, imperf. 1 clănțăiam; conj. prez. 1 sg. să clănțăiesc, 3 să clănțăiască
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!clănțăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clănțăn/clănțănesc, 3 sg. clănțăne/clănțănește, imperf. 1 clănțăneam; conj. prez. 1 sg. să clănțăn/să clănțănesc, 3 să clănțăne/să clănțănească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clănțănire s. f., g.-d. art. clănțănirii; pl. clănțăniri
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clănțăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiesc, imperf. 3 sg. clănțăia; conj. prez. 3 să clănțăiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
!clănțăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clănțănesc/ clănțăn, imperf. 3 sg. clănțănea; conj. prez. 3 să clănțănească/să clănțăne
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clănțănire s. f., g.-d. art. clănțănirii; pl. clănțăniri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clănțăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiesc, imperf. 3 sg. clănțăia; conj. prez. 3 sg. și pl. clănțăiască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțănesc, imperf. 3 sg. clănțănea; conj. prez. 3 sg. și pl. clănțănească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțănire s. f., g.-d. art. clănțănirii; pl. clănțăniri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clănțăni vb., ind. prez. pers. 1 sg. clănțănesc / clănțăn
- sursa: DMLR (1981)
- adăugată de gall
- acțiuni
Argou
clănțăni, clănțănesc v. i. v. clămpăni (1.)
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Sinonime
CLĂNȚĂNI vb. v. ciondăni, ciorovăi, flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNI vb. a dârdâi. (Îi ~ dinții.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE s. v. clănțănit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂNȚĂNI vb. a dîrdîi. (Îi ~ dinții.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
clănțăni vb. v. CIONDĂNI. CIOROVĂI. FLECĂRI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂNȚĂNIRE s. clănțăneală, clănțănit, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ a dinților.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
clănțăní, clănțănesc, v.t. (despre dinți) A se ciocni ritmic: „…s-au pus la tremurici și la clănțănit din dinți, de n-au mai fost în stare să lucre cu întinsul valăului” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 283). – Din clanț + suf. -ăni (Scriban, MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
| verb (V408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V334) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V401) Surse flexiune: DOOM 3 | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V343) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V334) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (V334) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
clănțăi, clănțăiescverb
- 1. Clănțăni. DEX '09 DEX '98sinonime: clănțăni
etimologie:
- Clanț + -ăi. DEX '09 DEX '98
clănțăni, clănțăn / clănțăni, clănțănescverb
- 1. (Despre dinți) A se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Se sculară toate dihoniile și unde începură să răgească și să clănțănească din dinți, de te apuca fiorile morții de frică. POPESCU, B. II 22. DLRLC
- A-nceput să tremure, clănțănind ca-n toiul frigurilor. CARAGIALE, O. III 47. DLRLC
- Au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămeșa de pe dînșii. CREANGĂ, P. 254. DLRLC
- Dinții îi clănțăneau de frig. BART, E. 238. DLRLC
- Cluceru ținea porunca domnească în mînă și dinții îi clănțăneau în gură. GHICA, S. A. 52. DLRLC
- Un gust de pîne cazonă, acră, îi umplu gura, clănțăni dinții în gol, oftă urmărind mai departe, cu gîndul, armata aceea fumurie. CAMILAR, N. II 140. DLRLC
-
- 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A clănțăni din clește. DLRLC
- Marcu... purcedea, Din oțele clențănind Și din gură chiuind. ALECSANDRI, la TDRG. DLRLC
- Gîtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. CARAGIALE, O. I 291. DLRLC
- 2.1. A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nanina... clănțăni și strigă și mai tare: deschideți! D. ZAMFIRESCU, la TDRG. DLRLC
-
-
-
- Nu mai clențeni... și ieși afară! ALECSANDRI, T. I 32. DLRLC
-
- Spune-i așa papistașului, că noi n-avem știință multă, dar slujba ne-o facem; și că nu vreau să mă clănțănesc cu el. SADOVEANU, Z. C. 48. DLRLC
- O luam razna prin sat și mă bucuram nespus cînd vedeam pe Moș Vîrlan clănțănindu-se cu răzeșii de pe la noi, de altfel cu toții guri foarte agere. SADOVEANU, O. A. II 104. DLRLC
-
-
etimologie:
- Clanț + -ăni. DEX '09 DEX '98
clănțănire, clănțănirisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a clănțăni și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: clănțăneală clănțănit clănțănitură dârdâială dârdâit
- Tremura... ca varga și i-ai fi auzit clănțănirea dinților. EMINESCU, N. 110. DLRLC
-
etimologie:
- clănțăni DEX '09 DEX '98
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.