CLĂNȚĂÍ, clănțăiesc, vb. IV. Intranz. A clănțăni. [Prez. ind. și: clắnțăi] – Clanț + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ibogdank
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clănțăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clănțăiésc, imperf. 3 sg. clănțăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. clănțăiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ău.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ibogdank
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLĂNȚĂU ~i m. Persoană vorbăreață și agresivă. /clanț + suf. ~ău
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CLĂNȚĂU s., adj. v. flecar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clănțắŭ m. (d. clănțănesc). Iron. Avocat prost.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
clănțău, clănțăi s. m. 1. denunțător, informator. 2. om care vorbește mult, adesea pe un ton violent și agresiv. 3. (peior.) avocat. 4. (peior.) ziarist.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink