CLĂBẮȚ, clăbéțe s. f. Căciulă din blană de oaie. (din sb. klobuc = căciulă)
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

clăbắț (-béțe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană. Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă dim. derivă clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim, cf. Iordan, BF, III, 164 și BL, VI, 34.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

clăbắț n., pl. ețe (vrus. klŭbuci, pl. d. klŭbukŭ, azĭ klobúk, glugă, comănac; čĭrnii klubuci, după turc. kara kalpak, căcĭulĭ negre, porecla unuĭ neam de Kirghijĭ. V. calpac). Ban. Trans. Rar. Căcĭulă. Olt. A prinde pe cineva în clăbăț, a-l apuca așa în cît să nu se maĭ poată mișca orĭ crîcni.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink