CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTĂ ~e f. 1) Femelă a cerbului; cerboaică. ~ cenușie. 2) fig. Femeie suplă și elegantă. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTĂ s. (ZOOL.) cerboaică. (~ e femela cerbului.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciútă s. f., pl. ciúte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭútă f., pl. e (d. cĭut). Cerboaĭcă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

CIUT ciútă (ciuți, ciúte) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

!iárba-ciútei (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-ciútei
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FLOAREA-CIÚTEI s. v. găinușă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IARBA-CIÚTEI s. v. limba-cerbului, năvalnic, rujă, urechelniță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PĂRUL-CIÚTEI s. v. verigar.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ciut (ciútă), adj. – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Var. șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Cf. it. ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bg., sb. šut, mag. csuta, suta, ceh. šutá, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; cf. și it. cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s. f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s. f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din alb. të šute „ciută”; ciutărie, s. f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), s. m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciut adj. m., pl. ciuți; f. sg. ciútă, pl. ciúte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iárba-ciútei s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

măseáua-ciútei (bot.) s. f., g.-d. art. măsélei- ciútei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cĭut, -ă adj. (var. din cĭunt, ca cĭot din cĭont. Rudă cu ung. csut, cĭunt, suta, cĭut; sîrb. bg. alb. šut, cĭut; ceh. šuta koza, capră cĭută; pol. szuty, rut. šuta. Rudă și cu vsl. bg. košúta, sîrb. kóšuta, cĭută, cerboaĭcă, de unde vine și numele de familie unguresc Kossut și chear [!] lat. Cossutianus, menționat de Tacit). Fără coarne: capră cĭută. – În vest șut.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink