ciurică¹ sf [At: H III, 223 / Pl: ~ice / E: cioară + -ică] (Reg; dep) Cioară (1).

ciurică² sf [At: H I, 349 / Pl: ~ici / E: ciur + -ică] 1 (Îrg) Ciur (21). 2 (Reg) Broboadă.

ciurică³ sfs [At: H II, 127 / V: ci~, ciric sms / Pl: ~ici, ~rele / E: ns cf lp kiuricus] 1 (Pop) Sărbătoarea Sfântului Martir Chirie, pe 15 iulie, de care se leagă diverse credințe populare. 2 (Îrg; îe) I-a venit ~ca Se spunea când bărbatul își bătea soția. 3 (Îrg) Bătaie.

Ciurică f. sărbătoare băbească (15 Iulie) ce se crede rea de părueală: acasă nu puteam să mă întorc, că-mi era frică de Ciurica ISP. [V. Chirică].

cĭurícă m., gen. al luĭ (bg. čurika, după numele sfîntuluĭ Chiric, ca rus. čurila [Plenkovicĭ] d. gr. Kýrillos. V. Circovĭ). Vest. Circoviĭ de vară (15 Ĭulie), o sărbătoare populară. A-țĭ fi frică de pedeapsă. – În est Chirică, un sfînt care „ține draciĭ de păr”.

ciric³ sn vz ciurică

ciric⁴ sm vz ciurică

cirică² sfs vz ciurică

ciurică s. f. – 1. Sărbătoarea sfîntului Chiriac, 27 iulie. – 2. Bătaie, pedeapsă. Lat. pop. *Kiuricus, din gr. ϰυρι(α)ϰός (Philippide, Bausteine, 51; Jokl, IF, XLIV, 44; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 193; DAR); cf. alb. Sen Kjurk, it. de sud Chirico. Pentru sensul 2, cf. arhanghel, Nicolae.

Ciuric/a, -ă, -ești v. Chirie II 1.

ciurică s.f. sg. (reg., înv.) 1. sărbătoarea Sf. martir Chiric pe 15 iulie. 2. bătaie.