ciupăi² [At: VAIDA / Pzi: ~esc / E: bg чипкам] (Pop) 1 vi A bate cu palmele în apă. 2 vt (Fig; pex) A bate bine pe cineva.

ciupăi¹ vtr [At: ȘEZ. VII, 166 / Pzi: ~esc / E: ciupă] (Pop) 1-2 A (se) spăla.

ciupăi³ vi [At: DA / Pzi: ~esc / E: ucr чапати] (Reg) A merge încet.

ciupăi⁴ vi [At: DA / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg; d. mistreț) A guița (când e surprins) Si: (reg) a ghiojăi, a jugăi.

CIUPĂI vb. tr. Tr.-Carp. A scălda, a îmbăia (copiii: Mi se șade drăgostită Ca la pruncă ciupăită (BRL.) [ciupă].

ciupăi¹, ciupăiesc, vb. IV (reg.) a merge încetișor, a se retrage pe îndelete.

ciupăi², ciupăiesc, vb. IV (reg.; despre mistreți) a produce guițatul caracteristic când sunt surprinși; a jugăi, a ghiojăi.

ciupăi³, ciupăiesc, vb. IV (reg.) 1. a bate cu palmele în apă; a se bălăci. 2. a bate pe cineva.

ciupăí, ciupăiesc, (ciupăci), v.t. (reg.; înv.) A spăla, a îmbăia: „Hainele să spală, dar copilul se ciupăcește” (ALRRM, 1971: 298). – Din ciupă (MDA).

ciupăi, ciupăiesc, (ciupăci), vb. tranz. – (reg.; înv.) A spăla, a îmbăia: „Hainele să spală, dar copilul se ciupăcește” (ALRRM, 1971: 298). – Din ciupă (MDA).