ciumpav, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 62 / V: cim~, cimpăv / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 (D. animale) Ciunt. 2 (Îvr; îs) Coamă ~ Năpârlit. 3 (D. vite; reg) Șchiop. 4 (D. vite; îf cimpăv) Vătămat la copită. 5 (Îvr; d. oameni; îf cimpav) Care are picioarele amorțite. 6 (Îrg; d. oameni; îf cimpav) Care are unghii moi.

cĭúmpav (est) și -páv (vest), -ă adj. (d. cĭump și rudă cu bg. čipav, cîrn; ung. csámpás, cu picĭoarele curbe). Scurtat, tăĭat, amputat, mutilat: coloane cĭumpave (ChN. I, 47); ureche, coadă, coamă cĭumpavă. – Și cĭumpág (ChN. I, 127) și cimpáv. V. berc 2.