CIMBRU¹ s. m. Plantă erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste și ascuțite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.

cimbru sms [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~bir, cium~, ghi~ / E: ngr δύμβρος] 1 (Șîc) ~-de-câmp, ~-sălbatic Planta erbacee (Thymus vulgaris) din familia labiatelor, cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite ca ceai excitant sau condiment Si: (reg) cimbrișor (1), sărpun, sărpunel, schinduf timian. 2 (Șîc) ~de-grădină, ~-adevărat Planta erbacee (Satureja hortensis) din familia labiatelor, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste, aromate, folosite drept condiment Si: (reg) cimbur, ciumurică, lămâiță, lămâioară, piperniță-de-grădină. 3 (Șîc) ~-de-munte Mica plantă erbacee (Calamintha Baumgartem) din familia labiatelor, cu tulpina întinsă pe pământ, frunzele ovale și păroase pe partea inferioară și flori roșii-violacee, plăcut mirositoare.

CIMBRU s. m. Plantă erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, cu frunze înguste și ascuțite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. thymbra.

CIMBRU s. m. Plantă erbacee cu miros aromatic din familia labiatelor, cu frunze înguste și ascuțite, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu; se folosește în bucătărie ca condiment (Satureia hortensis). Băiatul... era dus în grădină ca să culeagă cimbru și mărar. MARIAN, O.II 135. I-au poroncit... să păzească zama din oală să fiarbă la foc, și să puie într-însa cîte o coadă de mărari. de cimbru și de pintrejel. SBIERA, P. 14.

CIMBRU ~i m. Plantă erbacee aromatică (uneori cultivată) cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze înguste și cu flori liliachii sau roz, punctate în roșu, folosită drept condiment. /cf. gr. thymbra

cimbru m. plantă mirositoare întrebuințată ca condiment (Satureja hortensis) [Slav. CEBRŬ].

címbru și (Prah.) cĭúmbru m. (vsl. čombrŭ, d. vgr. thýmbros, thýmbra, lat. thymbra; bg. čuber; ung. csomber, secuĭește csömbör). O plantă labiată culinară cu miros plăcut și pătrunzător. În bot. satureia hortensis, cimbru de grădină; thymus chamaedris și thymus serpyllum, cimbrișor, cimbru de cîmp, sărpun, și thymus vulgaris cimbru care se întrebuințează ca condiment culinar și care se numește pe alocurĭ și lămîĭoară și schinduf.

cimbir² sn vz cimbru

ciumbru sn vz cimbru

ciumbur sm vz cimbru

cĭúmbru, V. cimbru.

cimbru² (plantă) s. m., art. cimbrul

cimbru¹ (plantă) s. m., art. cimbrul

cimbru s. m., art. cimbrul

CIMBRU s. v. cimbrișor.

CIMBRU s. (BOT.; Satureja hortensis) (reg.) ciumurică, lămâioară, lămâită, piperniță-de-grădină.

CIMBRU s. (BOT.; Satureja hortensis) (reg.) ciumurică, lămîioară, lămîiță, piperniță-de-grădină.

cimbru s. v. CIMBRIȘOR.

cimbru (cimbri), s. m. – 1. Plantă erbacee cu frunze aromate folosite drept condiment (Thymus serpyllum, Thymus lanuginosus, etc.). – 2. Piperniță de grădină (Satureia hortensis). – Var. ciumbru. Mr. ciumburică. Origine necunoscută. Legătura cu gr. θύμπρος nu este clară, și der. direct din gr. (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193; Diculescu, Elementele, 483) pare dificilă din punct de vedere fonetic. S-a presupus un sl. *čębrŭ, *čąbrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52; Byhan 308; Conev 44), cf. ceh. čibr, pol. ćąbr; dar č- din sl. nu se explică decît prin intermediul rom. (Berneker 160; Philippide, Viața rom., XVIII, 46; Vasmer, apud DAR; Diculescu, Elementele, 483; cf. Pușcariu, Dacor., IV, 1405). În sfîrșit, Weigand, Jb., IX, 80, pleacă de la mag. csombor, csömbör, care pare împrumut din rom. Există ipoteza că este un cuvînt preromanic, ca în lat. cimbrus „cimbru,” sau în it. cembro „cedru hibrid”, de origine necunoscută (Prati 255).

CIMBRU s.m. 1. Plantă erbacee cultivată în grădină, cu flori liliachii sau albe punctate cu roșu, ale cărei rămurele și frunze ascuțite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-grădină, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. Plantă cultivată în țările mediteraneene, înrudită cu maghiranul, cunoscută la noi doar ca plantă de cultură, cu aspect de tufă înaltă cu frunze mai late și flori mici, divers colorate, ale cărei părți aeriene sunt utilizate în scopuri medicinale sau drept condiment; există varietăți cu frunze piperate, altele cu miros de lămâie sau de chimion; pop. lămâioară, cimbru adevărat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-câmp sau cimbrișorul (Thymus serpyllum) este o plantă erbacee spontană, târâtoare, folosită ca plantă medicinală.

SATUREJA L., CIMBRU, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile, mediteraneene, cîteva tropicale, cca 128 specii, erbacee rar subfrutesecute, anuale, bienale sau vivace, deseori aromatice, cu tulpina de obicei 4- unghiulară. foarte ramificată. Frunze caulinare lipsite de stipele. liniar-lanceolat-alungite, eliptice sau ovate. Flori hermafrodite, neregulate (caliciul tubulos campanulat persistent, cu 10-13 nervuri, de obicei 5-dințat sau bilabiat, corolă bilabiată, labiul superior plat, nedentat sau franjurat, cel inferior trilobat, cu lobul din mijloc mai mare, rotunjit, tub floral mai lung decît caliciul, 4 stamine, cele din față mai lungi decît cele din spate, sub; labiul superior al corolei îndoite, antere cu aperturi diferite, ovar superior format din 2 carpele divizate fiecare în 2 loji false) așezate în verticile, în axa frunzei. Fruct format din 4 nucule.