cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într’o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într’un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într’un pom ca să cadă poamele.

cĭuhăĭe, cĭuhéĭe, V. cĭoveĭ.

CIUHAIE s. v. momâie, sperietoare.

ciuhaie s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

ciuháie, ciuhăi, s.f. (reg.) Vacă slabă. – Din ciuhă + suf. -aie.

ciuhaie, ciuhăi, s.f. – (reg.) Vacă slabă (Faiciuc, 2008; Dragomirești). – Din ciuhă + suf. -aie.