ciudăție sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ii / E: ciudat + -ie] (Înv) 1 Minunăție. 3 Ciudățenie (2-3). 4 Originalitate. 5 Ciudățenie (5). 6 (Îlav) Cu ~ Bizar.

CIUDĂȚENIE, CIUDĂȚIE sf. Lucru ciudat, întîmplare sau purtare ciudată: tinerețea are multe ciudățenii de acestea (SAD.); toate nesăbuitele ciudății ale unor așa discordante contraste (ODOB.).

cĭudățénie f. Capriciŭ, extravaganță, bizarerie. – Rar cĭudăție.