cităi, cităiesc, vb. tranz. – (reg.) A face pe cineva să tacă, să se liniștească (Breb, Călinești): „Cânele prinde a lătra cătă Fata Pădurii. Io am cităit câinele” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 98; Mara). – Din cit + suf. -ăi.

cităi, -esc, vb. tranz. – A face pe cineva să tacă, să se liniștească (Breb, Călinești). – Din cit + -ăi.