CIROZĂ, ciroze, s. f. Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros, ducând la pierderea capacității funcționale a organului respectiv. ◊ Ciroză hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose.

ciroză sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: fr cirrhose] Boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice.

CIROZĂ, ciroze, s. f. Boală cronică a ficatului, caracterizată prin înmulțirea anormală a țesutului conjunctiv și prin distrugerea treptată a celulelor hepatice. – Din fr. cirrhose.

CIROZĂ, ciroze, s. f. Boală a ficatului caracterizată prin hipertrofia țesutului conjunctiv și distrugerea celulelor.

CIROZĂ s.f. Boală cronică de ficat, caracterizată prin apariția unor granulații conjunctive dense în țesutul acestui organ și prin distrugerea celulelor hepatice. [< fr. cirrhose, cf. gr. kirrhos – roșcat].

CIROZĂ s. f. boală cronică a ficatului, caracterizată prin apariția unor granulații conjunctive dense în țesutul acestui organ și prin distrugerea celulelor hepatice. (< fr. cirrhose)

CIROZĂ ~e f. Stare patologică constând în distrugerea celulelor funcționale ale unor organe (ficat, plămâni, rinichi) și înlocuirea acestora cu un țesut conjunctiv. ~ biliară. ~ infecțioasă. [G.-D. cirozei] /<fr. cirrhose

ciroză s. f., g.-d. art. cirozei; pl. ciroze

ciroză s. f., g.-d. art. cirozei; pl. ciroze

ciroză s. f., g.-d. art. cirozei; pl. ciroze

ciroză, -ze.

CIROZĂ HIDRICĂ s. v. hidropizie.

CIROZĂ HIDRICĂ s. (MED.) hidropizie, (pop.) dropică.

CIRÓZĂ (< fr. {i}; {s} kirrhos „galben-roșcat”) s. f. (MED.) Inflamație cronică degenerativă manifestată prin atrofierea țesutului parenchimatos al unui organ (ficat, splină, glande endocrine etc.) și înlocuirea lui cu țesut conjunctiv fibros avînd ca rezultat pierderea progresivă a capacității funcționale a organului respectiv. ◊ C. hepatică = boală cronică a ficatului, caracterizată prin distrugerea treptată a celulelor hepatice și înmulțirea exagerată a țesutului conjunctiv intrahepatic, cu alterarea funcțiilor ficatului, precum și a circulației intrahepatice a sîngelui și a bilei. Cauzele frecvente ale c.h. sînt: hepatita epidemică, alcoolismul și malaria.