ciripie¹ sf [At: ALEXI, W. / V: ~ripe / E: nct] (Înv; Trs) Un fel de nisip de culoare roșie sau neagră care se presară pe ceva scris cu cerneală pentru a o usca.

ciripie² sf [At: DDRF / V: cerep~ / Pl: ~ii / E: tc çirpi] (Reg) 1 Sfoară muiată în vopsea (roșie) pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. 2 (Îe) A merge sau (a se duce, a trage ca pe ~) A merge (a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă.

CIRIPIE sf. 🔧 Sforicica roșie pe care o întinde dulgherul spre a însemna lemnul de tăiat sau de cioplit; drept ca pe ~, în linie dreaptă, de-a dreptul: se duse drept ca pe ~ la palaturile unui boier (ISP.) [tc. čirpi].

CIRIPIE, ciripii, s. f. (Regional) Sfoară roșie pe care o întinde dulgherul spre a trage linii drepte pe scînduri, pe bîrne etc. Expr. A merge (sau a se duce, a trage) ea pe ciripie = a merge (sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă, ca pe sfoară. Capra nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul. ISPIRESCU, L. 135. Se duse drept, ca pe ciripie. ISPIRESCU, L. 263.

CIRIPIE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară înmuiată în vopsea roșie, pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scînduri, pe bîrne etc. ♦ Expr. A merge (sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = a merge (sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Tc. çirpi.

ciripie f. sfoara roșie a dulgherilor; ca pe ciripie, în linie dreaptă, întins: merse drept ca pe ciripie la stuful cu flori ISP. [Turc: ČIRPI].

ciripíe f. (turc. čyrpy, cumpăna dulgheruluĭ). Sfoara cu care tîmplaru (muind-o în văpsea, întinzînd-o și cĭupind-o) face dungĭ pe lemn ca să știe pe unde să taĭe. Fig. Ca pe ciripie, în linie dreaptă, fără pedică: a ajuns acolo ca pe ciripie. V. strună, găitan.

ciripe² sf vz ciripie¹

ciripiu, ~ie a [At: ALECSANDRI, P. III, 66 / Pl: ~ii / E: ciripi + -iu] (Rar) 1-3 Ciripitor (1-3). 4 Zvelt.

CIRIPIU, -IE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. Ciocîrlia ciripie, fîlfîind din aripioare, Pe o scară de lumină se coboară de sub soare. ALECSANDRI, P. III 66.

CIRIPIU, -IE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Din ciripi + suf. -iu.

ciripie (reg.) s. f., art. ciripia, g.-d. art. ciripiei; pl. ciripii, art. ciripiile (desp. -pi-i-)

ciripie (reg.) s. f., art. ciripia, g.-d. art. ciripiei; pl. ciripii, art. ciripiile

ciripie s. f., art. ciripia, g.-d. art. ciripiei; pl. ciripii, art. ciripiile

ciripiu (rar) adj. m., f. ciripie; pl. m. și f. ciripii

ciripiu adj. m., f. ciripie; pl. m. și f. ciripii

ciripie (ciripii), s. f. – Sfoară de dulgher. – Var. cerepie, Tc. çirp (Șeineanu, II, 134; Meyer 446; Lokotsch 450), cf. alb. tsirip, sb. cirpija.

ciripie¹ s.f. sg. (reg. înv.) nisip (negru sau roșu) care se presăra pe foile scrise cu cerneală; părăzel, porozău.