CIREÁȘĂ, cireșe, s. f. Fructul cireșului, mic, sferic, cărnos, de culoare roșie sau galbenă, cu gust dulce sau amărui. [Pl. și: cireși] – Din lat. ceresia (= cerasea).
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
RACAI
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIREÁȘĂ ~éșe f. Fructul cireșului. ~eșe amare. [G.-D. cireșei; Sil. -rea-șă] /<lat. ceresia
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIREAȘA-EVRÉULUI s. v. gogoașă, păpălău.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIREAȘA-LÚPULUI s. v. beladonă, mătrăgună.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CIREAȘĂ-JIDOVEÁSCĂ s. v. gogoașă, păpălău.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682).
Sursa: DER |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cireáșă s. f., art. cireáșa, g.-d. art. ciréșei; pl. ciréșe
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
músca ciréșelor / múscă de ciréșe s.f. art. + s.f. / s.f. + prep. + s.f.
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte [!] de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.
Sursa: Scriban |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a linge cireașa / chiseaua expr. (eufem., er., obs.) a practica cuniliția.
Sursa: Argou |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cireașa de pe tort expr. (livr.) 1. detaliul sau aspectul cel mai plăcut / valoros / util etc. al unui lucru sau eveniment. 2. (iron.) detaliul sau aspectul cel mai neplăcut / abject / inutil etc. al unui lucru sau al unui eveniment.
Sursa: Argou |
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink