CIRCULARĂ, circulare, s. f. Dispoziție, ordin, directivă trimisă în scris instituțiilor sau persoanelor în subordine. Vine însă în urmă circulara Porții din februarie 1828. GHICA, S. 132.

CIRCULARĂ ~e f. Dispoziție scrisă a unui organ superior, multiplicată și expediată organelor din subordine. /<fr. circulaire

circulară f. scrisoare adresată la diferite persoane pentru acelaș scop.

CIRCULA, circul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A folosi în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULAR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Fierăstrău circular (și substantivat, n.) = fierăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur-împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris de un organ administrativ unei organizații sau unor angajați aflați în subordinea sa. – Din fr. circulaire.

cerculariu sn vz circulară

circula [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 336/21 / Pzi: circul / E: ns cf lat circulo, -are] 1 vi A fi în mișcare. 2-3 vtr (Înv; d. aer) A (se) schimba. 4 vr (D. vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 5 vi (D. lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 6 vt (D. bani) A întrebuința în mod curent. 7-8 vtr (D. idei, știri, zvonuri etc.) A (se) răspândi. 9 vi (D. cuvinte, expresii etc.) A fi întrebuințat. 10-11 vtr (Ecn; jur; d. bunuri, drepturi, mărfuri, bani etc.) A trece (sau a fi transmis) de la un proprietar (sau posesor) la altul.

circular, ~ă [At: GHICA, S. 536 / V: ~ă, (reg) cerculariu, (înv) ~iu, ~ie / Pl: ~i, ~e / E: ns cf fr circulaire] 1 a Care are forma unui cerc. 2 a Care descrie un cerc. 3 av De jur împrejur. 4-5 snf, a (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris, pentru a fi aplicat de cei în subordine. 6-7 sn, a (Șîs ferăstrău ~) (Ferăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc zimțat) care taie prin învârtire în jurul propriului ax. 8 a (Înv; îs) Aparat ~ Aparat circulator (3).

circulariu, ~ie snf, a vz circular

țircula^[1] v vz circula

țircular^[1], ~ă a, sn vz circular

CIRCULA, circul, vb. I. Intranz. 1. A fi în mișcare, a se deplasa; a umbla. ♦ (Despre vehicule) A se deplasa regulat, organizat (pe un traseu anumit și la anumite ore). 2. (Despre lichide, gaze) A fi în mișcare neîntreruptă (revenind mereu la punctul de plecare). 3. (Despre idei, știri, zvonuri etc.) A se transmite de la unul la altul, a se răspândi. 4. A întrebuința în mod curent; a avea valoare. Moneda aceasta nu mai circulă. – Din fr. circuler, lat. circulari.

CIRCULAR, -Ă, circulari, -e, adj., s. f. 1. Adj. În formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ Ferăstrău circular (și substantivat, n.) = ferăstrău mecanic cu pânza în forma unui disc dințat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur împrejur. 2. Adj., s. f. (Dispoziție, directivă, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris, pentru a fi aplicat de cei în subordine. – Din fr. circulaire.

CIRCULA, circul, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe sau vehicule) A fi în mișcare, a se deplasa, a străbate un spațiu; a umbla. Circulă numai pe jos. ▭ Numai chelnerii circulau corecți. C. PETRESCU, Î. II 193. ◊ (La imperativ, cuvînt de ordine într-o îngrămădire de oameni) Circulați, tovarăși! ♦ A pleca și a veni regulat, organizat, periodic, de la un loc la altul. Trenurile circulă cu regularitate. 2. (Despre lichide, gaze și în special despre sînge) A fi în mișcare neîntreruptă, revenind mereu la punctul de plecare. Seva circulă în plante. ▭ Cicatricile rămîn palide fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. 3. (Despre vorbe, zvonuri, păreri etc.) A trece de la unul la altul; a se propaga, a se transmite, a se răspîndi. Despre această piesă circulă versiunile cele mai fanteziste. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/2. Aud că circulă pe socoteala mea tot soiul de basme. PETRESCU, Î. II 185. Circula prin oraș versiunea că în curînd [tata] va fi dat afară. SAHIA, N. 58. 4. A fi întrebuințat, a fi în uz, a fi curent. Moneda aceasta veche nu mai circulă. Cuvintele regionale «curechi» și «tină» circulă mai ales în nordul țării.

CIRCULAR, -Ă, circulari, -e, adj. 1. În formă de cerc, descriind un cerc. Steriu își șterse cu o mișcare circulară sudoarea de pe chelia rotundă. C. PETRESCU, V. 25. De la semicercul portului pornește în sus... o mulțime de strade de-a curmezișul stradelor circulare, paralele cu cheiul. GHICA, S. 536. Ferăstrău circular (și substantivat, n.) = ferăstrău în forma unui disc dințat, care taie învîrtindu-se în jurul axei sale. ♦ (Adverbial) De jur împrejur; roată. Mușat privi circular prin sticla monoclului. C. PETRESCU, C. V. 199. 2. (Despre o dispoziție, un ordin etc.) Trimis ca directivă în mod simultan la mai multe instituții sau persoane. Ordin circular.

CIRCULA vb. I. intr. 1. A se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (Despre zvonuri etc.) A se propaga, a se răspîndi, a umbla din gură în gură. 3. A se întrebuința, a fi în uz. [P.i. circul. / cf. fr. circuler, lat. circulare].

CIRCULAR, -Ă adj. 1. În formă de cerc, care descrie un cerc. ♦ (Adv.) De jur împrejur. 2. (și s.f.) (Ordin, dispoziție) care se transmite în aceeași formă la mai multe instituții, persoane etc. // s.n. 1. Ferăstrău în formă de disc, care taie prin învîrtire în jurul propriei sale axe. 2. (Teatru) Fundal care acoperă peretele din fundul scenei. [Cf. fr. circulaire, lat. circularis].

CIRCULA vb. intr. 1. a se mișca, a se deplasa; a umbla; a fi în mișcare neîntreruptă, a curge într-un circuit. 2. (despre zvonuri etc.) a se propaga, a se răspândi. 3. a fi în uz. (< fr. circuler, lat. circulari)

CIRCULAR, -Ă I. adj. în formă de cerc; care descrie un cerc. ◊ (adv.) de jur împrejur. II. s. f. ordin, dispoziție care se transmite în aceeași formă la mai multe instituții, persoane etc. III. s. n. 1. ferăstrău în formă de disc. 2. (teatru) fundal care acoperă peretele din fundul scenei. (< fr. circulaire, lat. circularis)

A CIRCULA circul intranz. 1) (despre pietoni, vehicule etc.) A se mișca (continuu) într-un anumit sens; a se deplasa încolo sau încoace (pe căile de comunicație). 2) (despre gaze, aer, lichide etc.) A se mișca (continuu) într-un circuit; a se schimba în permanență prin mișcare. 3) (despre bani) A fi în uz; a trece din mână în mână. 4) (despre zvonuri, vorbe, informații etc.) A trece de la unul la altul; a deveni cunoscut unui cerc larg de persoane. /<fr. circuler, lat. circulari

CIRCULAR ~ă (~i, ~e) 1) Care are formă de cerc sau a unei sfere. Un spațiu ~. 2) (despre mișcări) Care descrie un cerc; giratoriu; rotativ. Corpul descrie o mișcare ~ă. /<fr. circulaire, lat. circularis

circulà v. 1. a se mișca în cerc; 2. a se duce și a veni: sângele circulă; 3. a nu sta locului: circulați! 4. a trece din mână în mână: banii circulă; 5. a se propaga, a se răspândi: a face să circule un manuscript.

circular a. 1. care are forma unui cerc; 2. care descrie un cerc: mișcare circulară.

*círcul și -éz, a -á v. intr. (fr. circuler, d. lat. circulo, -áre, a preface în cerc; circulus, cerculeț). Mă mișc împrejur. Trec, merg din mînă în mînă, umblu: baniĭ circulă. Mă duc și vin: trăsurile circulă. Fig. Merg, mă propag, mă răspîndesc: circulă vestea că podu s’a frînt.

*circulár, -ă adj. (lat. circularis, d. circulus, cerc). În formă de cerc: mișcare circulară, ferăstrăŭ circular. S. f., pl. e și fals ărĭ. Scrisoare cu acelașĭ cuprins adresată maĭ multora. Adv. A te mișca circular. – Fals o circulare (considerat ca s. f. de la a circula).

circulară s. f., g.-d. art. circularei; pl. circulare

circulară s. f., g.-d. art. circularei; pl. circulare

circulară s. f., g.-d. art. circularei; pl. circulare

circula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. circul, 3 circulă; conj. prez. 1 sg. să circul, 3 să circule

circular¹ adj. m., pl. circulari; f. circulară, pl. circulare

circula (a ~) vb., ind. prez. 3 circulă

circular¹ adj. m., pl. circulari; f. circulară, pl. circulare

circula vb., ind. prez. 1 sg. circul, 3 sg. și pl. circulă

circular adj. m., pl. circulari; f. sg. circulară, pl. circulare

circul, -la inf.

circular.

CIRCULA vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. (FIZIOL.) a curge. (Sângele ~ prin vene.) 3. v. răspândi. 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

CIRCULAR adj., adv. 1. adj. rotund, (rar) rond, (pop.) rotilat, rotocol, (reg.) rotocolit. (Un spațiu ~.) 2. adj. rotund, (livr.) orbicular. (Corpul descrie în spațiu o traiectorie ~.) 3. adj. rotativ. (Mișcare ~ a unui cilindru.) 4. adj. v. giratoriu. 5. adj. v. rotat. (Zbor ~ al unei păsări.) 6. adv. v. roată.

CIRCULA vb. 1. a se deplasa, a (se) merge, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 2. a curge. (Sîngele ~ prin vene.) 3. a se extinde, a se împrăștia, a se întinde, a se lăți, a se propaga, a se răspîndi, a se transmite, (înv.) a se rășchira, a se tinde. (Vestea, zvonul ~ din gură în gură.) 4. a se folosi, a se întrebuința, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte ~ în mod curent.)

CIRCULAR adj., adv. 1. adj. rotund, (rar) rond, (pop.) rotilat, rotocol, (reg.) rotocolit. (Un spațiu ~.) 2. adj. rotund, (livr.) orbicular. (Corpul descrie în spațiu o linie ~.) 3. adj. rotativ. (Mișcare ~ a unui cilindru.) 4. adj. giratoriu. (Sens ~ în circulație.) 5. adj. rotat. (Zbor ~ al unei păsări.) 6. adv. roată. (Privește ~.)