CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor care suportă unul sau mai multe circuite integrate. – Din engl. chip.

cip i [At: I. CR. VI, 334 / V: cipa-cipa / E: fo] 1 Cuvânt care redă zgomotul apei într-un recipient în mișcare Cf lip, pleosc. 2 (Pop; îlv) A face ~ A plescăi.

CIP, cipuri, s. n. (Electron.) Bucată mică de material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat. – Din engl. chip.

CIP² s. n. bucată mică de material semiconductor pe care se formează simultan componentele unui circuit integrat. (< engl. chip)

CIP¹ s. n. mică stelă funerară sau votivă. (< fr. cippe, lat. cippus, stâlp)

cipa i vz cip

CHIP CIP/ s. n. pastilă cu circuit integrat în procesul de miniaturizare a ordinatoarelor. (< engl. chip)

cip s. n., pl. cipuri

*cip s. n., pl. cipuri

cip s. n., pl. cipuri

CIP (< lat.) s. m. Stîlp de piatră folosit în antic. clasică, fie ca bornă de hotar, fie ca piatră de mormînt.