cioran sm [At: BUL. FIL. IV, 155 / Pl: ~i / E: cioară + -an] (Înv; arg) 1 Hoț. 2 Om șmecher.

cioran (-ni), s. m. – (Arg.) Hoț, borfaș. Țig. čor „hoț”, cu suf. -an. – Der. ciorănie, s. f. (hoție); ciordi, vb. (a fura, a șterpeli), din țig. čor-, aorist čordom „a fura” (Graur, Rom., LII, 565; Graur 186; Juilland 162), cf. țig., sp. chorar „a fura”, choruy „a fura” (Besses 64); ciordeală, s. f. (furtișag); ciorditor, s. m. (hoț); cioreca, vb. (Trans. de Nord, a fura); ciorti, vb. (a fura); ciordăni, vb. (a fura cu pretextul de a veni cu colindul), compunere umoristică de la ciordi cu iordăni, pe care DAR o interpretează numai în sensul ultimului cuvînt. Toți termenii aparțin argoului. Ciorîng, s. m. (păstor) reprezintă gen. de la același cuvînt țig. čorango „de hoț” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 132); der. ciorînglav, s. m. (poreclă dată țiganilor; plantă nedeterminată), cu o terminație greșit identificată, probabil țig. (Tiktin; DAR; Graur 138); sensul de „plantă” este o confuzie cu ciornoglav, din bg. černoglava „cu capul negru”.

CIORANU, Mihai, aghiotant al lui Tudor Vladimirescu. Participant la Revoluția din 1821, pe care o evocă în lucrarea memorialistică „Revoluția lui Tudor Vladimirescu”.

cioran, -că, ciorani, -ce s. m., s. f. 1. țigan. 2. hoț. 3. individ zgârcit. 4. (deț.) deținut care refuză să-și împartă pachetul de alimente cu vecinii de celulă.