ciopârțit, ~ă a [At: SIHLEANU, ap. TDRG. / V: ~ocâltit, ~ocârtit, ~părtit, ~păr~, ~pățit, ~pârtat, ~pârtit / Pl: ~iți, ~e / E: ciopârți] 1 Tăiat în bucăți mici. 2 Tranșat. 3 Cioplit rău. 4-5 (Reg) Tăiat rău (sau inutil). 6 (D. față) Brăzdat. 7 (D. vase) Știrbit.

CIOPÂRȚI, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârti vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte).

ciocâlti v vz ciopârți

ciocâltit, ~ă a vz ciopârțit

ciocârtit, ~ă a vz ciopârțit

ciopărțit, ~ă a vz ciopârțit

ciopăți v vz ciopârti

ciopățit, ~ă a vz ciopârțit

ciopârtat, ~ă a vz ciopârțit

ciopârti vt vz ciopârți

ciopârtit, ~ă a vz ciopârțit

ciopârți vt [At: BARONZI, L. 105/4 / V: ~ocâlti, ~rti / Pzi: ~țesc / E: ciopată cf cârti] 1 A tăia în bucăți mici. 2 A tranșa. 3 A ciopli rău. 4-5 (Reg) A tăia fără îndemânare (sau fără rost).

CIOPÂRȚI, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli rău, neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârti vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte).

CIOPĂȚI vb. IV v. ciopîrți.

CIOPÎRTI vb. IV V. ciopliți.

CIOPÎRȚI, ciopîrțesc, vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică o ființă sau o parte a corpului ei) A tăia în bucăți. V. hăcui, măcelări, mutila. Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254. Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114. ◊ (Prin exagerare) Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186. ◊ Fig. Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49. 2. A tăia un obiect într-un mod neregulat sau la întîmplare; a ciopli rău, neîndemînatic, unde nu trebuie. (Atestat în forma ciopîrți) O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166. – Variante: ciopîrți (ODOBESCU, S. II 513), ciopăți (TEODORESCU, P. P. 479) vb. IV.

A CIOPÂRȚI ~esc tranz. 1) (un obiect) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a bucăți; a ciocârti. 2) (un material, o piesă etc.) A lucra rău, inestetic, dând dovadă de neîndemânare. /Din reg. ciopartă

ciopârțì v. a tăia în bucăți.

cĭopățésc și cĭopîrțésc (Munt.), cĭopîrtesc (Olt.) și cĭocîrtésc (Mold.) v. tr. (d. cĭopată). Mutilez, cebăluĭesc, cĭumpăvesc, cĭumpățesc, retez cîte o bucată de icĭ și de colo, scurtez: a cĭopăți coada unuĭ cîĭne.

ciopârți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, 3 sg. ciopârțește, imperf. 1 ciopârțeam; conj. prez. 1 sg. să ciopârțesc, 3 să ciopârțească

ciopârți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, imperf. 3 sg. ciopârțea; conj. prez. 3 să ciopârțească

ciopârți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, imperf. 3 sg. ciopârțea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciopârțească

ciopîrți

ciopârțesc, -țeam 1 imp.

CIOPÂRȚI vb. a sfârteca, a sfâșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ animalul la tăiere.)

CIOPÎRȚI vb. a sfîrteca, a sfîșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crîmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti, (prin Mold.) a cîrnosi, (prin Ban.) a cîrti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ animalul la tăiere.)