ciopârțire sf [At: MORARIU, Pl: 31 / V: ~rtire / Pl: ~ri / E: ciopârți] 1 Tăietură. 2 Tranșă. 3 Cioplitură rea. 4-5 (Reg) Tăietură rea (sau inutilă).

CIOPÂRȚI, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârti vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte).

ciocâlti v vz ciopârți

ciopăți v vz ciopârti

ciopârti vt vz ciopârți

ciopârtire sf vz ciopârțire

ciopârți vt [At: BARONZI, L. 105/4 / V: ~ocâlti, ~rti / Pzi: ~țesc / E: ciopată cf cârti] 1 A tăia în bucăți mici. 2 A tranșa. 3 A ciopli rău. 4-5 (Reg) A tăia fără îndemânare (sau fără rost).

CIOPÂRȚI, ciopârțesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia în bucăți (și la întâmplare) o ființă sau o parte a trupului ei; a ciocârti. 2. A tăia un obiect în mod neregulat sau la întâmplare; a ciopli rău, neîndemânatic. [Var.: (înv. și pop.) ciopârti vb. IV] – Din ciopa(r)tă (modificat după parte).

CIOPĂȚI vb. IV v. ciopîrți.

CIOPÎRTI vb. IV V. ciopliți.

CIOPÎRȚI, ciopîrțesc, vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică o ființă sau o parte a corpului ei) A tăia în bucăți. V. hăcui, măcelări, mutila. Ar fi dat orice să fugă, dar îi era rușine. Ce-ar fi zis cei doi bărbați care ciopîrțeau trupul acela cu atîta nepăsare? BART, E. 254. Îi ciopîrțește cu coasa. ȘEZ. III 114. ◊ (Prin exagerare) Colonelul își ciopîrțise obrazul bărbierindu-se. DUMITRIU, N. 186. ◊ Fig. Cine mi-a ciopîrțit toți prunii de pe lîngă gard? DELAVRANCEA, H. T. 1 49. 2. A tăia un obiect într-un mod neregulat sau la întîmplare; a ciopli rău, neîndemînatic, unde nu trebuie. (Atestat în forma ciopîrți) O calfă de dulgher stîngaci ciopîrtește bîrna. ODOBESCU, S. III 166. – Variante: ciopîrți (ODOBESCU, S. II 513), ciopăți (TEODORESCU, P. P. 479) vb. IV.

CIOPÎRȚIRE, ciopîrțiri, s. f. Acțiunea de a ciopîrți; ciopîrțeală.

A CIOPÂRȚI ~esc tranz. 1) (un obiect) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a bucăți; a ciocârti. 2) (un material, o piesă etc.) A lucra rău, inestetic, dând dovadă de neîndemânare. /Din reg. ciopartă

ciopârțì v. a tăia în bucăți.

cĭopățésc și cĭopîrțésc (Munt.), cĭopîrtesc (Olt.) și cĭocîrtésc (Mold.) v. tr. (d. cĭopată). Mutilez, cebăluĭesc, cĭumpăvesc, cĭumpățesc, retez cîte o bucată de icĭ și de colo, scurtez: a cĭopăți coada unuĭ cîĭne.

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

ciopârțire s. f., g.-d. art. ciopârțirii; pl. ciopârțiri

ciopârți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, 3 sg. ciopârțește, imperf. 1 ciopârțeam; conj. prez. 1 sg. să ciopârțesc, 3 să ciopârțească

ciopârți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, imperf. 3 sg. ciopârțea; conj. prez. 3 să ciopârțească

ciopârți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciopârțesc, imperf. 3 sg. ciopârțea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciopârțească

ciopîrți

ciopârțesc, -țeam 1 imp.

CIOPÂRȚIRE s. sfârtecare, sfâșiere, (pop. și fam.) căsăpire, (Mold. și Bucov.) hăcuire. (~ unui animal.)

CIOPÂRȚI vb. a sfârteca, a sfâșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ animalul la tăiere.)

CIOPÎRȚI vb. a sfîrteca, a sfîșia, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crîmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti, (prin Mold.) a cîrnosi, (prin Ban.) a cîrti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ animalul la tăiere.)

CIOPÎRȚIRE s. sfîrtecare, sfîșiere, (pop. și fam.) căsăpire, (Mold. și Bucov.) hăcuire. (~ unui animal.)

CIOPÎRȚIRE. Subst. Ciopîrțire, ciopîrțeală, hăcuire (reg.), căsăpire, sfîrticare, spintecare, sfîșiere, sfîșietură, îmbucătățire, rupere, rupt; tocare, tocat, tocănire, tocănit, ferfenițire (pop. și fam.), ferfenițit (pop. și fam.). Adj. Ciopîrțit, hăcuit (reg.), sfîrticat, spintecat, sfîșiat, vărzuit (fam.), tocat, ferfenițit (pop. și fam.), ferfenițos (pop. și fam.), crîmpeiat (rar), zdrențăros, zdrențos, zdrențuit. Sfîșietor, rupător (rar), tocător, spintecător. Vb. A ciopîrți, a ciocîrti (reg.), a crîmpoți (reg.), a toca, a tocăni, a face (pe cineva sau ceva) ciopăți-ciopăți (reg.), a hăcui (reg.), a căsăpi, a sfîrtica, a spinteca, a sfîșia, a rupe în bucăți, a îmbucătăți, a îmbucăți (rar), a bucăți (pop.), a bucățeli (reg.), a face (a tăia, a rupe) bucățele (bucățele-bucățele), a face (a rupe, a sfîșia, a tăia) bucăți (în bucăți, bucăți-bucăți), a face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea; a ferfeniți (pop. și fam.), a face (a rupe) ferfeniță, a vărzui (fam.), a trențura, a zdrențui. A se ferfeniți (pop. și fam.), a se face (a se rupe) ferfeniță (pop. și fam.); a se sfîșia, a se zdrențui, a se preface în zdrențe, a se face bucăți-bucăți. V. bucată, distrugere, micime; sfărîmare, tăiere, zdreanță.