ciocănit², ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~iți, ~e / E: ciocăni] 1 Care a fost lovit cu ciocanul (1). 2 Prelucrat cu ciocanul (1). 3 (Îs) Fier ~ Fier forjat.

ciocănit¹ sn [At: GALACTION, O. I, 164 / Pl: ~uri / E: ciocăni] 1-3 Ciocănire (1-3).

CIOCĂNIT, ciocănituri, s. n. Zgomot produs de lovituri repetate (cu ciocanul sau cu alte obiecte); ciocănitură. Am auzit un ciocănit ușor în fereastră. ◊ Fig. Agripina căzu la umbra unui stog și ascultă, cît o mai puteau lăsa să asculte răzvrătirea sîngelui și ciocănitul inimii. GALACTION, O. I 164.

CIOCĂNIT ~uri n. 1) v. A CIOCĂNI. 2) Zgomot caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care ciocănește. /v. a ciocăni

ciocăni [At: URECHE, ap. TDRG / V: cionc~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește, ciocăne / E: ciocan] 1 vta A lovi cu ciocanul într-un corp tare. 2 vta A bate cu un obiect tare Cf bocăni. 3 vi A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare. 4 vi A bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). 5 vt A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. 6-7 vti A lovi (ceva cu scopul de a sparge sau) în cineva pentru a-i provoca durere. 8 vt (Pfm) A ciocni în sănătatea cuiva. 9 vta (D. păsări) A lovi cu ciocul Cf toca, tocăni. 10 vt (Fig) A se certa cu cineva. 11 vt (Fig) A cicăli pe cineva Si: a pisa, a toca, a tocăni. 12 vtrr (Fam) A (se) bate ușor. 13 vi A lucra ceva lovind cu ciocanul. 14 vi (Pex) A lucra la unele lucruri (mărunte).

cioncăni v vz ciocăni

CIOCĂNI, ciocănesc, vb. IV. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») 1. Intranz. A bate repetat cu degetul sau cu un obiect într-un corp tare. Mama a mai ciocănit în gard. i-a spus tatei să bată și el, să caute vreo piatră, vreun lemn, ca să bată mai tare. PAS, Z. I 177. Ciocăni enervat în geam. SAHIA, N. 103. ◊ (Poetic) Ca-ntr-o fierărie depărtată Ciocănește ploaia-n picuri grei Peste fundul văii, unde spumegată Bîrzava-și îndrugă murmur atu! ei. DEȘLIU, N. 51. Și-a plecat fruntea pe umărul lui, deasupra inimii. Acea inimă ciocănea cu putere. SADOVEANU, M. C. 81. ♦ A bate de repetate ori cu degetul în ușă sau în fereastră, cerînd intrare sau spre a atrage atenția celor dinăuntru; a bate la ușă sau la fereastră. V. bocăni. M-apropiai de fereastră, privind, și ciocănii ușor cu două degete. Trecu un timp de tăcere. Ciocănii a doua oară. De data asta simții un zgomot. După puțin ușa se deschise. DUNĂREANU, CH. 116. La ușă se ducea Și-n ușă ciocănea și bocănea. ȘEZ. IV 155. ◊ Tranz. (Subiectul este medicul) A examina prin loviri ușoare cu degetele în toracele sau abdomenul pacientului pentru a cerceta starea organelor interne; a percuta. ♦ Refl. reciproc. (Rar, despre păsări) A se. apuca cu ciocul, a se ciuguli. Găinile și plăcile veniră din toate părțile ca niște copii ascultători; se îmbulzeau și se ciocăneau la picioarele ei. REBREANU, R. I 152. 2. Intranz. A lucra lovind cu ciocanul. Pe marginea drumului, din cînd în cînd, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi pînă la apusul soarelui. SLAVICI, O. I 69. ◊ Tranz. Fig. Bun ciocan te-a ciocănit, Că frumos te-a potrivit. PANN, P. V. I 4. ♦ (Familiar) A lucra, a face cîte ceva. I-a rămas socrul, damblagiu, înainte mai ciocănea și el și mai scotea ceva. PAS, Z. II 203. 3. Tranz. Fig. A bate la cap, a sta cu gura pe cineva, a plictisi cu diferite cereri; a cicăli, a pisa. – Prez. ind. pers. 3 și: (regional) ciocăne (ȘEZ. IV 152).

A CIOCĂNI ~esc 1. intranz. 1) A bate cu ciocanul (sau cu un alt obiect). 2) A produce un zgomot prin lovirea repetată (într-un obiect tare); a bocăni. ~ la ușă. 2. tranz. 1) med. A examina prin lovituri ușoare cu degetul (sau cu un instrument). 2) (persoane) A deranja întruna și insistent cu același lucru; a pisa; a plictisi; a necăji. 3) (mai ales copii) A bate ușor. /Din ciocan

ciocănì v. 1. a lovi cu ciocanul sau cu ciocul; 2. fig. a supăra cu întrebări, a nu înceta cu cereri.

cĭocănésc v. tr. (d. cĭocan; rus. čekanitĭ, a cĭocăni). Lovesc cu cĭocanu saŭ cu cĭocu. Bocănesc, bat (de ex., la ușă). Fig. Sfătuĭesc mult timp: eŭ destul l-am cĭocănit, dar el nu m’a ascultat. Bat capu, plictisesc cu vorba.

ciocănit s. n., pl. ciocănituri

ciocănit s. n., pl. ciocănituri

ciocănit s. n., pl. ciocănituri

!ciocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănesc, 3 sg. ciocănește, imperf. 1 ciocăneam; conj. prez. 1 să ciocănesc, 3 să ciocănească

!ciocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănesc/ciocăn, imperf. 3 sg. ciocănea; conj. prez. 3 să ciocănească/să ciocăne

ciocăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocănesc, imperf. 3 sg. ciocănea; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocănească

CIOCĂNIT s. v. bătaie.

CIOCĂNIT s. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănit, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude un ~ la ușă.)

CIOCĂNI vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, percuta, plictisi, sâcâi.

CIOCĂNI vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la ușă.)

CIOCĂNI vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la ușă.)

ciocăni vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PERCUTA. PLICTISI. SÎCÎI.

a o ciocăni la vârf expr. (adol., obs.) a se masturba.

ciocăni, ciocănesc I v. t. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. II v. r. (d. femeie) a avea contact sexual cu un bărbat.