ciocotniță sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 273 / V: ~odn~ / Pl: ~țe, ~ți / E: ciocoti + -niță] (Reg) 1 Om flecar. 2 Om parazit. 3 Om mincinos. 4 Om lingușitor. 5-14 Ciocoi² (6-15).

‡ CIOCOTNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ‡ Lingușitor josnic, slugarnic ¶ 2 Băn. 🐦 = GAIȚĂ.

cĭocótniță f., pl. e (d. cocoĭ). Vechĭ. Om slugarnic.

ciocodniță sf vz ciocotniță

CIOCOTNIȚĂ s. f. 1. (ȚR, Ban., Țrans. SV) Flecar. B: Šepotnik, ciocotnița, balamut. ST. LEX., 273. Šepotnik. Ciocotniță. LEX. 1683, 83^r. C: Ciocotnițe iscoditoare grăind cealea ce nu se cade. N TEST. (1648). Csokotnicĕ. Garrulus. AC, 332. 2. (ȚR) Defăimător, pîrîș. Clevetnikŭ. Ciocotniță, pîrîș. LEX., 110^r. 3. (ȚR, Trans. SV) Parazit. B: Pritrapeznik, ciocotnița, lingător, mesar care păzeaște masa. ST. LEX., 273. Cela ce păzeaște mesele altora, ciocotnița, lingătoriu. LEX. 1683, 50^v. C: Cf. N TEST. (1648). Variante: ciocodniță (N TEST. 1648). Etimologie: ciocoti + suf. -niță. Vezi și ciocotniți. Cf. balamut, blojeritor, mozavir, o c a r n i c (2).

ciocotniță, ciocotnițe, s.f. (reg.) 1. flecar, gură-spartă. 2. parazit, lingușitor, mincinos, ciocoi.

CIOCODNIȚĂ s. f. v. ciocotniță.