CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan². – Ciocan² + suf. -aș.

ciocănaș [At: DIONISIE, C. 176 / V: ~cnaș sm / Pl: ~e, ~i / E: ciocan + -aș] 1-2 sn (Șhp) Ciocan (1) mic. 3 sn (Spc) Ciocan mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc. 4 sn Bucată mică de lemn învelită în postav, care lovește coardele pianului atunci când sunt apăsate clapele acestuia. 5 sn (Atm) Ciocan (34). 6 sm (Bot; reg; lpl) Ciocănăței. 7 sm (Bot; reg) Surguci. 8 sm (Iuz) Muncitor într-o mină de sare Si: ciocănar (1). 9 sm (Reg) Gonaci la vânătoare.

CIOCĂNAȘ² sm. Ocnaș sau lucrător care taie cu ciocanul sare dintr’o ocnă: cele din urmă bătăi ale ~ilor căzură răzlețe în adîncimi (SAD.).

CIOCĂNAȘ¹ (pl. -așe) sn. 1 dim. CIOCAN I.: în dreapta ține-un ~ de lemn (VLAH.) ¶ 2 🎼 Mic ciocan de lemn cu care se bate pe coardele țimbalului: țimbalagiul se da de ceasul morții bătînd din ~e (D.-ZAMF.) ¶ 3 🫀 CIOCAN² 4.

CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ciocan². – Ciocan² + suf. -aș.

CIOCĂNAȘ³, ciocănașe, s. n. (Familiar) Diminutival lui ciocan³. Se hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de țuică la nici o masă. REBREANU, R. I 150.

CIOCĂNAȘ², ciocănașe, s. n. (Popular) Ciocănel. Am un ciocănaș de piele Cu două găurele (Nasul). SBIERA, P. 320.

CIOCĂNAȘ¹, ciocănași, s. m. 1. Muncitor care sparge cu ciocanul sarea în ocne. Cele din urmă bătăi ale ciocănașilor căzură răzlețe în adîncime, lumina electrică începu să pîlpîie ca o aripă. SADOVEANU, O. III 205. Pe gura ocnei se cobora cu o funie pe scripete o roată în care ședea un om. Astfel era intrarea ciocănașilor în ocnă. BOLINTINEANU, O. 432. 2. (Popular) Ciocănitoare. Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14.

CIOCĂNAȘ³, ciocănași, s. m. 1. Muncitor care sparge cu ciocanul sarea în ocne. 2. (Pop.) Ciocănitoare. – Din ciocan¹ + suf. -aș.

CIOCĂNAȘ², ciocănași, s. n. (Fam.) Diminutiv al lui ciocan².

CIOCĂNAȘ¹, ciocănașe, s. n. Ciocănel. – Din ciocan¹ + suf. -aș.

CIOCĂNAȘ ~i m. înv. (diminutiv de la ciocan) Muncitor care sparge cu ciocanul sarea în ocnă. /ciocan + suf. ~aș

ciocănaș m. lucrător la ocnă, care taie sarea cu ciocanul și o face drobi.

2) cĭocănáș n., pl. e. Cĭocănel.

1) cĭocănáș m. Lucrător care sfărîmă sarea cu cĭocanu la ocne.

ciocnaș sm vz ciocănaș

CIOCĂNEL¹ (pl. -ele) sn. 1 dim. CIOCAN² ¶ 2 🎼 Bucățică de lemn la pian, în formă de ciocănaș care se pune în mișcare cînd se apasă pe o clapă și face să vibreze o coardă a instrumentului ¶ 3 🎼 = CIOCĂNAȘ¹ 2 ¶ 4 Trans. Broderie, înfloritură cusută de-a lungul mînecilor cămășii (PĂC.).

ciocănaș² (persoană) s. m., pl. ciocănași

ciocănaș¹ (obiect) s. n., pl. ciocănașe

ciocănaș¹ (persoană) s. m., pl. ciocănași

ciocănaș² (obiect) s. n., pl. ciocănașe

ciocănaș (persoană) s. m., pl. ciocănași

ciocănaș (ciocănel, știulete mic) s. n., pl. ciocănașe

CIOCĂNAȘ s. v. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, mânător.

CIOCĂNAȘ s. ciocănel.

CIOCĂNAȘ s. ciocănel.

ciocănaș s. v. BĂTĂIAȘ. GONACI. GONAȘ. HĂITAȘ. MÎNĂTOR.

CIOCĂNAȘI s. pl. v. surguci.

ciocănași s. pl. v. SURGUCI.

ciocănaș², ciocănași, s.m. pl. (reg.) plantă ornamentală numită și condurul-doamnei.