cioboțică sf vz ciuboțică

CIOBOȚICĂ, CIUBOȚICĂ (pl. -țele) sf. Mold. 1 👞 dim. CIOBOTĂ: Cizmuliță: pe cucoș îl purta ... încălțat cu ciuboțele galbene (CRG.) ¶ 2 👞 Botină, pantof ¶ 3 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI, mică plantă ierboasă, cu flori galbene foarte mirositoare, cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „a(n)glicei”, „oglice”, „țîța-oii” sau „țîța-vacii” (Primula officinalis) (🖼 1182) ¶ 4 🌿 CIOBOȚICA-URSULUI, plantă ierboasă, cu flori purpurii, ce crește prin munți (Cortusa mattioli) (🖼 1183).

CIOBOȚICĂ s. f. v. ciuboțică.

cioboțică f. ciobotă mică, botină; cioboțica-cucului, mică plantă cu flori galbene, plăcut mirositoare și aducând cu laba cucului (Primula veris).

cĭoboțică f., pl. ele. Mold. Cĭobotă mică. Botină, gheată. Cĭoboțica cuculuĭ (primula officinalis) și cĭoboțica ursuluĭ, (cortusa Matthioli), doŭă plante primulacee.

cibuțică sf vz cioboțică

ciuboțică sf [At: DA / V: (reg) ciob~ / Pl: ~ici / E: ciubotă + -ică] 1-2 (Reg) Cizmuliță (de damă) Si: (reg) ciuboțea (1-2). 3-4 (Reg) Gheată (de damă) Si: (reg) ciuboțea (3-4). 5 (Îc) ~ca-cucului Planta erbacee Primula officinalis, cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă. 6 (Îc) ~ca-ursului Planta erbacee Cortusa matthioli, cu frunze lobate și cu flori purpurii.

❍ CIUBOȚICĂ = CIOBOȚICĂ.

CUC sm. 1 🐦 Pasăre acățătoare care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări (Cuculus canorus) (🖼 1632); poporul crede că dacă-i cîntă cuiva cucul în dreapta sau în față îi va merge bine, dacă-i cîntă în stînga, îi va merge rău: vai de mine! îmi cîntă cucu ’n stînga! (ALECS.); de aci și expresiunea: bată-l cucul! bată-l norocul ¶ 2 (P) Singur ca un ~, singur ca ~ul, mai adesea adv. singur ~,singur singurel: bine că-s sănătoasă, dar rău că-s numai singură ca ~ul (RET.); baba stă singură ~ (DLVR.); îi cîntă ~ul în casă, stă singur; îi cîntă ~ul în pungă, e cu punga goală; de flori de ~ (VOR.), umblă în dorul lelii, fără nici un rost; a sări ~, a sări în sus de bucurie; a (se) face ~, a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului ... pînă-l făcu ~ (ISP.); cît (e) ~ul, pînă e ~ul, niciodată: nu mai văzu soarele cu ochii cît cucu (ISP.); a prinde mingea în ~, a o prinde din sbor ¶ 3 De-a cucul, jocul copiilor de-a ascunsele, pentru că cel ce se ascunde strigă cucu! – de-a mingea ’n ~ (PAMF.), Trans. de a cucii, un joc al copiilor cu mingea (PĂC.) ¶ 4 🐦 ~ ARMENESC, iron. pupăză ¶ 5 STUPITUL-~ULUI, MĂRGICA-~ULUI, GLASUL-~ULUI, ouăle inelarului (Gastropacha neustria), lipite în formă de inel pe rămurelele arborilor, despre care poporul crede că provin din scuipatul cucului (🖼 1638) ¶ 6 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI 👉 CIOBOȚICĂ; – FLOAREA-CUCULUI, plantă de 30-50 centrimetri înălțime, cu flori roze, uneori albe, care crește prin livezi (Lychnis flos cuculi) (🖼 1633); LAPTELE-CUCULUI¹, plantă cu suc lăptos, cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia helioscopia) (🖼 1634); – LAPTELE-CUCULUI² ALIOR¹; – LAPTELE-CUCULUI³ = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LIMBA-CUCULUI, plantă ierboasă, numită și „dragoste” ce crește prin pășunile de la munte (Botriychium lunaria) (🖼 1635); – MĂLAIUL-CUCULUI mică plantă ierboasă cu flori brune sau gălbui, ce seamănă cu pipirigul (Luzula campestris) (🖼 1636); – PĂLĂRIA-CUCULUI 👉 PĂLĂRIE; – STUPITUL-CUCULUI, SCUIPATUL-CUCULUI, cu tulpina cilindrică, cu flori roșcate sau liliachii dispuse în raceme (Cardamine pratensis) (🖼 1637); – TRIFOIUL-CUCULUI (VOR.), un fel de măzărică înaltă cu flori ghiurghiulii ¶ 7 Ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fie-care ceas sau la jumătățile de ceas, imită glasul cucului (🖼 1639): un ceasornic cu ~ ... era aninat deasupra unui scrin (GN.) [lat.].

URS sm. 1 🐒 Mamifer carnivor, fiara cea mai mare ce trăește pe la noi; are înfățișarea greoaie, călcînd apăsat pe toată talpa picioarelor scurte și groase; la nevoie însă fuge iute, înnoată foarte bine și se cațără ca o pisică pe arbori, căci are ghiare ascuțite; cu toate că e carnivor, se hrănește și cu substanțe vegetale, mai ales cu fructe dulci; îi place mierea la nebunie și se urcă pe copaci ca s’o caute, distrugînd stupii; trăește prin munți, în vizuini săpate prin locuri unde se străbate cu greu, sub stînci sau în desișul pădurilor; iarna stă amorțit în bîrlogul lui, cît ține frigul; Țiganii, numiți „ursari”, cresc pui de urși, îi domesticesc și-i deprind să meargă pe două picioare, sprijinindu-se de un băț, să joace la sunetul dairelei, etc. (Ursus arctos) (🖼 5188 👉 și 🖼 5191); prin locurile vecinic acoperite cu ghiață ori cu zăpadă, din apropierea polilor, trăește URSUL-ALB care se deosebește de al nostru prin aceea că e mai mare la trup, iar blana e albă, bătînd în gălbuiu; rezistă la umezeală și frig, avînd blana groasă, deasă și unsuroasă (Ursus maritimus) (🖼 5189): se ținea lumea după dînsul ca după ~ (ISP.); toată lumea din sat și din mănăstire se strînge ca la ~ (CRG.); a se uita la cineva ca la ~, adică ca la un spectacol neobicinuit, unde lumea se strînge grămadă să privească; a trăi ca ~ul (în bîrlog), a fugi de lume, a trăi retras de toți, a nu fi sociabil; de aci, Ⓕ ~, om care fuge de lume, care trăește retras: (P): joacă ~ul prin vecini (sau la cumătra), să gătim tărîțele (ZNN.), ceea ce se întîmplă la vecin astăzi, poate să ni se întîmple și nouă mîine; – se joacă cu coada ~ului, se vîră singur în primejdie, legîndu-se de cei mai puternici; – a luat ~ul de coadă, s’a îmbătat; – parcă are păr de ~, fuge lumea de el; 👉 COADĂ1, JUCA1, NĂDEJDE1, PĂDURE1; dacă ți-e frică de ceva, ia păr de la ~ și te afumă, că-ți vine bine, niți frica (GOR.); se crede că dacă are cineva durere de șele, este bine ca ~ul să-l calce (GOR.) ¶ 2 Olten. 📆 Sîmbăta ~ului, Sîmbăta ce cade cu opt zile înainte de Florii (PAMF.); poporul o serbează pentru ca vitele să fie ferite de fiarele sălbatice; – Ziua ~ului, ziua de 2 Februarie (Stretenia, Întîmpinarea Domnului), cînd, după credința poporului, ursul iese din bîrlogul unde a petrecut toată iarna și inspectează cerul, spre a vedea dacă va mai ținea gerul ¶ 3 Mold. Trans. 🍽 Boț de mămăligă, cu brînză de oaie la mijloc și prăjit pe cărbuni: atunci, nu știu cum, îi cade un ~ mare din sîn... nu de cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic (CRG.) ¶ 4 🔧 = MENGHENEA ¶ 5 Olten. 💒 = POPONDOC ¶ 6 Băn. 🏚 = BOGDAN ¶ 7 🌿 BARBA-URSULUI 👉 BARBĂ5; BRÎNCA-URSULUI 👉 BRÎNCĂ¹4; – CIOBOȚICA-URSULUI 👉 CIOBOȚICĂ4; – LABA-URSULUI¹ 👉 LABĂ5; – LABA-URSULUI² = BURETE-DE-CONOPIDĂ; – LABA-URSULUI³ = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – LABA-URSULUI⁴ = PIEDICUȚĂ; – LABA-URSULUI⁵ = CUCURUZ I 2; – MIEREA-URSULUI 👉 MIERE2; STRUGURII-URSULUI 👉 STRUGURE5; TALPA-URSULUI¹ 👉 TALPĂ18; – TALPA-URSULUI² = CRUCEA-PĂMÎNTULUI; – URECHEA-URSULUI, mică plantă ierboasă, cu frunzele cărnoase, dispuse într’o rozetă din mijlocul căreia iese o tulpină cilindrică; face flori galbene, numeroase, dispuse într’un buchet la vîrful tulpinii; crește pe stîncile calcaroase din regiunea alpină și se cultivă adesea ca plantă decorativă (Primula auricula) (🖼 5190) [lat. ŭrsus].

CIUBOȚICĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Mold.) Gheată. Era băiatul Dragomanului încălțat în niște ciuboțele domnești. CAMILAR, N. I 20. 2. Compus: ciuboțica-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene mirositoare, care crește prin livezi și poieni (Primula officinalis). Aci era un cîmp unde m-am jucat eu cînd eram copil și culegeam ciuboțica-cucului! C. PETRESCU, A. 306. – Variantă: cioboțică s. f.

CIUBOȚICĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Gheată. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, mirositoare (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa Matthiolii). [Var.: cioboțică s. f.] – Din ciubotă + suf. -ică.

CIUBOȚICĂ ~ele f. (diminutiv de la ciubotă): ~ica-cucului plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze ovale, dispuse în rozetă, cu flori galbene-închise, plăcut mirositoare, și cu fructul o capsulă. /ciubotă + suf. ~ică

ciuboțică (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțelei; pl. ciuboțele

ciuboțică (reg.) s. f., g.-d. art. ciuboțelei; pl. ciuboțele

ciuboțică s. f., g.-d. art. ciuboțelei; pl. ciuboțele

CIUBOȚICĂ s. v. cizmuliță.

ciuboțică s. v. CIZMULIȚĂ.